„WE ARE ONE” - concert caritabil pentru refugiații ucraineni, găzduit de Arena Națională.
„Muzica nu cunoaște granițe sau diferențe între oameni. Muzica ne aduce mereu împreună. Aceasta este credința noastră cea mai puternică. We are ONE! În cele mai dificile momente, este de datoria noastră să ne unim forțele și să ajutăm. Alătură-te și tu sâmbătă, 12 Martie, pe Arena Națională, la cel mai mare eveniment umanitar organizat vreodată în România și hai să sprijinim poporului ucrainean.Toate încasările în urma evenimentului vor fi donate către Crucea Roșie Română”, spun organizatorii.
Pentru acest concert, care va avea loc sâmbătă, 12 martie 2022, de la ora 16:00, Consiliul General al Municipiului București a votat ieri punerea la dispoziție a Arenei Naționale, urmând ca toate veniturile generate de eveniment să fie transferate Crucii Roșii, care le va folosi pentru a ajuta Ucraina.
De asemenea, pentru a putea susține cât mai mult poporul ucrainean, pot fi făcute donații către Crucea Roșie Română, pe https://crucearosie.ro/ sau prin SMS, la 8825, cu textul „ONE”.
Detalii despre bilete, artiști și organizarea concertului puteți afla accesând pagina evenimentului.
Foto: Vadim Ghirda
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.