Național Social Ultima oră
Povestea profesorului care ținea strâns în brațe un ursuleț de pluș și se uita la copiii orfani veniți din Ucraina
Povestea profesorului care ținea strâns în brațe un ursuleț de pluș și se uita la copiii orfani veniți din Ucraina
04/03/2022 ⋅ 0 comentarii

Sunt imagini și povești care opresc timpul în loc și dau de veste lumii întregi despre o zi de mâine spre care putem privi cu încredere. Putem privi cu încredere atât timp cât omenia are ochii domnului Dan, un fost profesor de matematică din București, care a mers în Vama Isaccea pentru a duce jucării copiilor orfani veniți din Ucraina. 

„Ținea un ursuleț strâns în brațe și se uita la copiii orfani care ajunseseră în vama Isaccea. A împărțit toate jucăriile pe care le-a adus și, acum, urma să dea acest ursuleț. Era ultimul obiect din tot ce a strâns să aducă micuților ucraineni care sosiseră în România”, așa încep reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne o postare menită a descrie valul de omenie care vorbește depre poporul român, în aceste zile, în vămile în care sosesc refugiații din Ucraina. 

Misiunea specială a ursulețului strâns în brațe

Ursulețul voia să îl dea unui băiat.

- Dacă reușesc să îl fac să zâmbească, o să fiu cel mai fericit om, ne-a spus Dan. El a fost al băiatului meu care acum are  30 de ani. De jucăria asta nu m-aș fi despărțit niciodată, pentru că e ca și cum mă despart de copilăria băiatului meu. Dar, acum vreau să o dau unui copil. Știu că o să-i poarte noroc și va avea o copilărie cel puțin la fel de frumoasă ca a fiului meu.

Ne-am întâlnit cu Dan după 30 de minute.

- Ați dat Ursulețul?

- Da, da… ne-a răspuns zâmbind ușor.

- Atunci, sunteți fericit.

- Chipul poate îmi zâmbește, dar inima să știți că îmi plânge. Plec la București acum. Sigur ne mai vedem pe aici. 

Mesajul de mulțumire al MAI 

„El este Dan, are 68 de ani. A fost profesor de matematică și, dacă îl întrebați de România, o să vă spună că este cea mai frumoasă țară de pe pământ. 

El este Dan, românul care a făcut atât cât a putut el pentru a vedea un copil suferind cum zâmbește.

El este Dan și, ca el, au fost foarte mulți români care au arătat în aceste zile că suntem un popor frumos. Vouă, tuturor voluntarilor, VĂ MULȚUMIM DIN SUFLET! Voi sunteți ROMÂNIA!”, este mesajul prin care MAI mulțumește tuturor voluntarilor veniți în ajutorul refugiaților ucraineni. 


Foto: Facebook / MAI

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.