Momente mai mult decât emoționante în Tabăra Mobilă de pe Stadionul orașului Siret. Arina, o fetiță ucraineană care a fugit din calea războiului împreună cu mama ei, a împlinit 7 ani. Toți cei prezenți au depus toate eforturile pentru a o face să zâmbească.
Tot ”complotul” a fost povestit pe pagina de socilaizare a ISU Suceava:
Munca psihologilor voluntari ai ISU Suceava, în Tabăra Mobilă de pe Stadionul orașului Siret, este una esențială.
Ei sunt implicați în nobila lor misiune, atât profesional, cât și emoțional. Încearcă să alunge suferința celor cazați aici, empatizând cu ei și oferindu-le tot suportul de care au nevoie.
Codruța, unul dintre psihologii voluntari ai ISU Suceava, a aflat din discuțiile cu o tânără mamă faptul că fiica acesteia, Arina, împlinește astăzi (3 martie) 7 anișori. A postat informația pe grupul lor de socializare, iar colegii au pus la cale o surpriză...
Toată lumea din tabără s-a mobilizat, inclusiv autoritățile locale, și împreună au organizat un moment special pentru micuța sărbătorită. I-au luat un tort, au adus baloane și coifuri, inclusiv cadouri.
Cu complicitatea mamei, Arina a fost îmbrăcată bine, iar la ieșirea din cort a fost întâmpinată de o mulțime de "invitați", care i-au cântat din inimă "La Mulți Ani!"
Emoțiile au copleșit-o pe mama fetiței, îmbrățișată de români, iar lacrimile nu se mai opreau. Pe de altă parte, Arina nu mai contenea cu mulțumirile, iar încântarea îi făceau ochișorii să strălucească: "Дякую! Дякую!" (Mulțumesc! Mulțumesc!)
Cel puțin pentru câteva momente, Arina a fost fericită să fie în centrul atenției... Sperăm ca printre amintirile ei din această perioadă complicată, să primeze acest moment în care a fost cu zâmbetul pe buze, iar noi, în suflete...
З днем народження, дорога Аріна!
La mulți ani sănătoși, dragă Arina!
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.