Președintele Vladimir Putin a anunțat, joi dimineața, o operațiune militară specială în Donabs. Imediat după anunțul său, mai multe explozii au început să se audă în orașele ucrainene Kiev, Harkov sau Odesa, precum și în estul țării. Operațiunea militară a Rusiei este una complexă, cu atacuri de artilerie, aeriene și de pe mare.
Liderii europeni condamnă invazia Rusiei
Președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene au emis joi o declarație comună în care condamnă acțiunea militară rusă în Ucraina „în cei mai fermi termeni posibili”.
„Rusia încalcă grav dreptul internațional și subminează securitatea și stabilitatea europeană și globală”, au declarat președintele Consiliului European, Charles Michel, și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Solicităm Rusiei să înceteze imediat ostilitățile, să-și retragă armata din Ucraina și să respecte pe deplin integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. O astfel de utilizare a forței și constrângerii nu are loc în secolul 21”.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.