Național Religie Ultima oră
Mitropolitul Bartolomeu Anania, pomenit la Mănăstirea Dragomirna la 11 ani de la trecerea la cele veșnice
Mitropolitul Bartolomeu Anania, pomenit la Mănăstirea Dragomirna la 11 ani de la trecerea la cele veșnice
31/01/2022 ⋅ 0 comentarii

Sâmbătă, 29 ianuarie, Bartolomeu Anania, primul Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, a fost pomenit la Mănăstirea Dragomirna la 11 ani de la trecerea la cele veșnice.

La slujba de pomenire, oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, au participat, pe lângă obștea mănăstirii, mai multe personalități locale și naționale.  

Bartolomeu Valeriu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a fost cunoscut și ca om de cultură, scriitor, poet, eseist și dramaturg al literaturii românești.

S-a născut la 18 martie 1921 în localitatea Glăvile din județul Vâlcea, din tată ardelean și mamă olteancă, fiică de preot. În anul 1942 a fost tuns în monahism cu numele de Bartolomeu, la Mănăstirea Antim din București. Fiind directorul bibliotecii patriarhale, în anul 1958 a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică şi 10 ani de degradare civică, în baza articolului 209, punctul 1, Codul Penal, „pentru crima de uneltire contra ordinii sociale”. A fost închis până în 1964, când a beneficiat de un decret de grațiere, la Jilava, Pitești și Aiud. Perioada detenției a fost una roditoare în ceea ce privește compunerea mai multor texte, „scrise pe creier”, lucrări pe care le-a publicat în perioada următoare.

Între anii 1965 și 1976, și-a desfășurat activitatea în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada, continuând, în tot acest timp, îndeletnicirea de scriitor. În anul 1966 a publicat poemul dramatic Miorița, apărut la Editura de Stat pentru Literatură și Artă din București. Au urmat peste 40 de volume de literatură.

În anul 1993, a fost numit Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, iar în anul 2006 a devenit Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.

La 31 ianuarie 2011, cărturarul și ierarhul Bartolomeu Valeriu Anania s-a mutat în veșnicie. Este și astăzi aproape de semeni prin operele sale literare, prin cuvintele de învățătură și prin activitatea Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”. Scopul acesteia este acela de a-i susține pe tinerii merituoși, dar lipsiți de posibilități financiare, cu burse de studiu din fonduri proprii.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.