Clubul Monarhiștilor Clujeni a organizat o slujbă de pomenire a eroilor din grupul de rezistență anticomunistă Șușman. 

„Prin aceasta am dorit să marcăm 64 de ani de la tragica noapte dintre 1 și 2 Februarie 1958, când într-o șură din Tranisu, mureau arși de vii ultimii doi luptători ai grupului, Teodor jr. și Avisalon Șușman.”, au scris monarhiștii clujeni pe pagina de socializare.

Așadar, pentru a continua tradiția ultimilor ani, aceștia s-au întâlnit sâmbătă, 29 Ianuarie, la ora 12.00 , în Răchițele la troița din Valea Firii, acolo unde este îngropat liderul grupului eroul Teodor Șușman Senior.

Scurt istoric al Grupului Șușman

În ziua de 2 februarie 1958, tinerii fraţi, Teodor şi Avisalon Şuşman, mureau eroic, cu arma în mână, într-o şură din cătunul clujean Tranişu, asediată şi apoi incendiată de trupele Securităţii. Grupul de luptători anticomunişti “Şuşman” se formase în localitatea Răchiţele în anul 1948. Era alcătuit din oameni ai muntelui, admirabili şi curajoşi, care au refuzat să îngenuncheze în faţa ideologiei şi a terorii comuniste. Au fost “brazi” adevăraţi care au ales să se “frângă” fără a se “îndoi” încercând să apere felul lor de viaţă bazat pe credinţă, libertate, tradiţii, dreptate, simplitate. De-a lungul celor 10 ani de grea existenţă, din grupul anticomunist de la Răchiţele au făcut parte Teodor Şuşman (senior), fraţii Teodor, Traian şi Avisalon Şuşman, Mihai Jurj, Lucreţia Jurj, Oneţ Roman, Gheorghe Mihuţ, Ioan Popa, Ioan Bortoş, Teodor Suciu. De asemenea, pe parcursul activităţii sale, Grupul Şuşman a beneficiat de sprijinul şi omenia necondiţionată a sute de familii de moţi din mai multe sate de munte din judeţele Cluj, Bihor şi Alba.Liderul grupului a fost Teodor Şuşman (senior), care deţinuse în mai multe rânduri funcţia de primar al localităţii Răchiţele atât în perioada interbelică, în vremea guvernărilor liberale, cât şi în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Însă faima lui Şuşman a trecut dincolo de limitele satului în care se născuse. După Primul Război Mondial devenise unul dintre liderii moţilor care, pentru a obţine şansele unei vieţi mai bune, doreau să fie împroprietăriţi cu o parte din pădurile Apusenilor. Susţinând cu toată determinarea şi cinstea aceste aspiraţii îndreptăţite, Teodor Şuşman avea să fie primit în audienţe speciale de către Regele Ferdinand, dar şi de către Regele Carol al II-lea. Pentru meritele şi lupta sa, Şuşman a primit din partea moţilor supranumele de “Regele Munţilor” sau pe acela de “Tatăl Moţilor”.

Cumplitei şi inegalei încleştări cu dictatura bolşevică i-au supraveţuit doar Lucreţia Jurj, Traian Şuşman şi Teodor Suciu. Restul luptătorilor anticomunişti din grupul “Şuşman” aveau să piară eroic, marea parte cu arma în mână, înfruntând fără poticneli brutala maşinărie de represiune comunistă. Cu toate că, la rându-le, au îndurat numeroşi ani de închisoare, cei trei – Lucreţia, Traian şi Teodor – au fost dăruiţi de Dumenzeu cu zile astfel încât după 1989 să poată mărturisi despre greutăţile şi tragediile inimaginabile prin care au trecut. “Dorinţa mea, după Revoluţie, – povestea cu ochii înlăcrimaţi Lucreţia Jurj – o fost să fac cunoscut cine am fost noi, cei din Grupul Şuşman. N-am vrut să vorbesc atâta pentru mine, mai mult m-am simţit obligată să fac în aşa fel încât să ştie lumea de Şuşmani, de cei care o pierit. N-am vrut să rămână fără să se ştie cine o fost, de ce o fost fugiţi şi ce-o făcut. (…) Suntem datori să ne amintim de ei că, Doamne, mult o suferit (…) O fost vremuri grele să fii tot timpul hăituit de Securitate şi să umbli cu raniţa în spate după alimente, prin frig şi prin ploaie. Cât de tristă era viaţa aia, de om hăituit, fără să fi făcut nimic, numa’ că nu ai gândit ca ei. Că dacă ai fi făcut ceva, ai fi zâs: No, am făcut o faptă pentru care îmi merit soarta. Te-ai fi simţit vinovat. Am greşit, am făcut, acuma suport consecinţele, da aşa … Pentru ce? Că n-ai gândit ca ei? Că am vrut să fim liberi? Să ne exprimăm liberi?”.