Astăzi, 30 ianuarie, Aradul a fost gazda unor evenimente de excepție, menite a marca debutul sărbătorii Bicentenarului Teologiei arădene. Un bicentenar care va așeza anului 2022 o frumoasă salbă de evenimente prin care prezentul să aducă prinos de recunoștință trecutului și să adauge la temelia teologiei arădene de mâine o cărămidă în plus.
Cum era firesc, în prima parte a zilei, comunitatea arădeană și-a primit oaspeții în Catedrala „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, acolo unde un Sobor de 9 Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească urmată de Slujba Parastasului pentru ctitorii, profesorii și ostenitorii învățământului teologic arădean.
În a doua parte, sărbătoarea și-a continuat cursul în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, acolo unde a avut loc Festivitatea cultural-bisericească de cinstire a Sfinților Trei Ierarhi, ocrotitorii Facultăților din Patriarhia Română.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența văzută a Ierarhilor care dimineață au înălțat rugăciuni de mulțumire spre Înaltul Tronului Ceresc pentru acest ceas aniversar al învățământului teologic ortodox arădean, a oficialităților județene și centrale, reprezentanților instituțiilor școlare și de cultură din Arad, urmașilor părinților profesori de la Academia Teologică și Facultatea de Teologie din Arad, invitaților, studenților teologi, elevilor seminariști, și în prezența nevăzută a tuturor celor care au slujit teologia arădeană de la înființarea ei și până astăzi și ale căror chipuri străjuiesc Aula Facultății de Teologie proaspăt renovată. Chipuri care emoționează și responsabilizează deopotrivă prin simpla prezență.
Decanul Facultății de Teologie, Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, a fost cel care a deschis ușa spre suișul evenimentelor bisericești, academice și culturale care vor urma pe parcursul anului 2022, urând tuturor celor prezenți un călduros Bun venit în Bicentenarul teologiei arădene.
„Ridică împrejur ochii tăi, Sioane şi vezi, că iată au venit la tine fiii tăi, ca nişte făclii de Dumnezeu luminate, de la apus şi de la miază-noapte, şi de la mare şi de la răsărit, întru tine binecuvântând pe Hristos”, acesta a fost textul din Canonul Învierii prin care Decanul Facultății a inaugurat, în continuitatea Sfintei Liturghii, debutul manifestărilor dedicate Bicentenarului teologiei arădene, spunând că l-a ales „tocmai pentru că Institutul teologic și Preparandia arădeană au fost asumate în conștiința intelectualității, a arădenilor și a tuturor celor din vestul țării ca un Sion al izbăvirii prin cultură, ca un Sion al înălțării prin Biserică și Școală. Bicentenarul reprezintă pentru fiecare dintre noi un dar, o responsabilitate, dar și o reflecție diacronică pe care fiecare dintre noi suntem datori să o realizăm cu privire la cele ce au fost sunt și vor fi”. În același cuvânt Părintele Decan a vorbit despre geneza Tradiției teologice arădene, continuitatea întru Tradiție și exigențele actualizării și viitorului Tradiției teologice arădene.
În continuare, a urmat conferința intitulată „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri. Recurs la memoria istorică a Teologiei arădene”, susținută de Pr. Prof. Univ. Dr. Florin Dobrei, în timpul căreia a sintetizat istoria învățământului arădean.
Un alt moment important a fost constituit de lansarea Medaliei aniversare a Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad „INSTITUT-ACADEMIE-FACULTATE – 200 de ani de la înființarea învățământului teologic ortodox din Arad (1822-2022)”. Medalia a fost conferită ierarhilor prezenți la manifestare, oficialităților și urmașilor preoților profesori de la Academia Teologică și Facultatea de Teologie din Arad. Medalia aniversară a fost însoțită de o Diplomă aniversară, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția adusă la creșterea prestigiului Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
După decernarea medaliilor, Corul „Atanasie Lipovan” dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean a îmbogățit evenimentul cu imne bisericești atent alese pentru a da o culoare cu totul aparte solemnității momentului.
La încheierea tuturor discursurilor, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a înălțat un cuvânt de mulțumire tuturor celor care au contribuit la materializarea acestui eveniment, aducând totodată momentului o țușă personală prin evocarea legăturilor deosebite pe care le-a avut cu vechi dascăli ai Academiei teologice, precum Atanasie Lipovan, Vintilă Popescu și Demian Tudor.
La finalul festivității, a fost lansată Colecția „Monografii-Teologi arădeni”, care cuprinde monografiile istorico-teologice ale episcopilor și profesorilor de teologie din perioada Institutului și a Academiei și care vor fi elaborate de actualii profesorii ai Facultății de Teologie arădene.
***
Următorul popas în Bicentenarul Teologiei arădene va avea loc joi, 3 februarie, în Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad, unde va fi comemorat Episcopul Ioan Mețianu al Aradului.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.