Rafael Nadal a scris istorie la Australian Open. Rafael Nadal (35 de ani, locul 5 ATP) a câștigat Australian Open 2022, după victoria în cinci seturi în fața rusului Daniil Medvedev (25 de ani, 2 ATP), scor 2-6, 6-7 (2), 6-4, 6-4, 7-5.
În urma acestui succes, Rafael Nadal își trece în palmares titlul de Grand Slam cu numărul 21 în carieră, un record all-time. Până astăzi, Rafael Nadal era la egalitate cu Roger Federer și Novak Djokovic, cu câte 20 de trofee de Grand Slam.
Rafael Nadal se impune pentru a doua oară în carieră la Australian Open, după triumful din 2009.
Meciul de la Melbourne a durat cinci ore și 24 de minute. În premieră, Rafael Nadal revine de la 0-2 la seturi în finala unui turneu de Grand Slam.
În plus, a fost a doua cea mai lungă finală de Grand Slam din istorie.
Sursa: Digisport
Foto: Digisport
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.