Am putea spune, fără a exagera, că este una dintre cele mai bune vești primite în ultimele zile! Corul psaltic „Sf. Ioan Damaschin” organizează cursuri de muzică psaltică, iar banii obținuți vor fi îndreptați spre copii aflați pe patul de suferință.
Să nu întrebați de taxă pentru că ea nu există. Practic, după fiecare ședință/întâlnire fiecare cursant va dona cât va crede de cuviință.
Dar să începem cu începutul. Dacă simți că trebuie să faci ceva pentru tine, știi că ai ureche muzicală sau dacă pur și simplu i-ai auzit măcar o dată cântând și ți-au intrat în suflet atât de mult încât să vrei să cânți cu sau ca ei, asta este șansa ta.
Și ea, șansa, este la un telefon sau mail distanță. De la celălalt capăt al firului vă va răspunde oricăror nedumeriri Părintele GABRIEL STREULEA.
LUAȚI O FOAIE DE HÂRTIE ȘI NOTAȚI:
Odată ce ați sunat și ați descoperit că vă puteți încadra într-una dintre cele două grupe de studiu în funcție de vârstă, Grupa de copii (7-14 ani) sau Grupa de tineri și adulți (peste 14 ani), nu rămâne decât să vă înscrieți și să vă bucurați de o experiență cu totul inedită. Una pentru suflet, pentru semeni și pentru Dumnezeu.
Și că lucrurile sunt făcute ca la carte, vor sta ca dovadă rezultatele acestor cursuri, în timpul cărora veți studia notația bizantină și cântări bisericești.
Rezultatele? Păi, la finalul cursurilor se vor forma un cor psaltic de copii și un cor psaltic de fete. Băieții cei mai silitori vor fi adăugați în componența Corului psaltic Sfântul Ioan Damaschin din Arad!
Succes tuturor!
Noi abia așteptăm să ne bucurăm de rezultate!
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.