Național Învățământ Ultima oră
O veste bună! Educația pentru mediu, noua materie inclusă în programa școlară
O veste bună! Educația pentru mediu, noua materie inclusă în programa școlară
12/01/2022 ⋅ 0 comentarii

Chiar este o veste bună. Educația pentru mediu va fi introdusă în programa școlară începând cu anul școlar 2023 – 2024, potrivit unei legi publicate recent în Monitorul Oficial, elevii având astfel posibilitatea de a învăța despre bunele practici din domeniu și efectele acțiunii lor asupra mediului. 

Legea a intrat în vigoare luni, 10 ianuarie, după promulgarea de către șeful statului și apariția în Monitorul Oficial.

”Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, elaborează o strategie privind educația pentru mediu până la 31 decembrie 2022. Strategia va fi transpusă în programele școlare începând cu anul școlar 2023-2024”, prevede articolul nou introdus în Legea Educației.

Proiectul legislativ a fost inițiat de un grup de parlamentari liberali, printre care și fostul ministru al Educației Monica Anisie, în martie 2021. În expunerea de motive, inițiatorii subliniază că învățământul primar (clasele I-IV) ”este locul potrivit pentru a introduce educația de mediu. Generațiile actuale trebuie formate ca prieteni ai naturii”. Acesta este în acord și cu implementarea Pactului Verde European (Green Deal), adoptat de Comisia Europeană.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.