Stelistul Vlad Roșu a avut un traseu perfect în grupe, cu zece victorii din zece partide disputate, iar pe tabloul principal a legat alte trei succese care l-au propulsat în finala concursului de azi! În semifinale, Vlad a dispus de Sebastian Drăghici (CS Olimpia București) cu 15-10. În cealaltă semifinală sătmăreanul Răzvan Nojea a dispus cu 15-13 de Gabriel Pavel (CSTA București). În finală, Răzvan a început mai bine, a condus și cu 5-1, însă Vlad a revenit, a egalat la 6 și a preluat conducerea, a fost apoi din nou egal, la 9, dar Vlad Roșu nu a mai cedat și s-a impus cu 15-10, cucerind titlul național la floretă juniori! Medaliile de bronz au fost obținute de Sebastian Drăghici (CS Olimpia București) și Gabriel Pavel (CSTA București).
REZULTATELE COMPLETE ALE TABLOULUI PRINCIPAL:
16-IMI:
Alexandru Macovei (CS Petrolul Ploiești) – Gruia Pascale (CSȘ Triumf București) 15-6
Felix Dogariu (ACS Floreta Timișoara) – Tudor Cosma (ACSȘ Aramis București) 15-10
Victor Baciu (CSM Cluj Napoca) – Darius Malekshahian (ACS Floreta Timișoara) 15-10
OPTIMI DE FINALĂ:
Vlad Roșu (CSA Steaua) – Alexandru Macovei (CS Petrolul Ploiești) 15-10
Petru Surcel (CSA Steaua) – Ștefan Balogh (ACSȘ Aramis București) 15-12
Nicolas Pop (CS Satu Mare) – Justin Albeanu (CSA Steaua) 15-6
Sebastian Drăghici (CS Olimpia București) – Rareș Baciu (CSȘ Triumf București) 15-5
Ionuț Stoe (CSȘ Triumf București) – Felix Dogariu (ACS Floreta Timișoara) 15-12
Gabriel Pavel (CSTA București) – Mihnea Surcel (CSA Steaua) 13-9
Radu Burcea (CSA Steaua) – Matei Serghie (CS Satu Mare) 15-14
Răzvan Nojea (CS Satu Mare) – Victor Baciu (CSM Cluj Napoca) 15-3
SFERTURI DE FINALĂ:
Vlad Roșu (CSA Steaua) – Petru Surcel (CSA Steaua) 15-9
Sebastian Drăghici (CS Olimpia București) – Nicolas Pop (CS Satu Mare) 15-7
Gabriel Pavel (CSTA București) – Ionuț Stoe (CSȘ Triumf București) 15-8
Răzvan Nojea (CS Satu Mare) – Radu Burcea (CSA Steaua) 15-9
SEMIFINALE:
Vlad Roșu (CSA Steaua) – Sebastian Drăghici (CS Olimpia București) 15-10
Răzvan Nojea (CS Satu Mare) – Gabriel Pavel (CSTA București) 15-13
FINALA:
Vlad Roșu (CSA Steaua) – Răzvan Nojea (CS Satu Mare) 15-10
Foto: Facebook / Federația Română de Scrimă
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.