Național Ultima oră
Veteranul de război Ionică Juvale, sărbătorit la centenar. ”Este întruchiparea iubirii față de țară și a puterii de sacrificiu”
Veteranul de război Ionică Juvale, sărbătorit la centenar. ”Este întruchiparea iubirii față de țară și a puterii de sacrificiu”
07/01/2022 ⋅ 0 comentarii

Veteranul de război Ionică Juvale a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, prilej cu care a fost vizitat de reprezentați ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Botoșani și ai autorităților locale și județene.

Astfel, transmite AMVVD, locotenentul-colonel în rezervă Ioan Sorin Ciobanu, vicepreședintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Botoșani împreună cu Petru Toma, primarul comunei Todireni, și cu președintele Consiliului Județean, doamna Doina Federovici au ținut să fie alături de veteran la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani oferindu-i mici simboluri ale prețuirii pe care i-o purtăm.

Nea Ionică este unul dintre botoșănenii de la care avem ce învăța, au conchis reprezentanții AMVVD.

Asta pentru că Veteranul de război Ionică Juvale este întruchiparea devotamentului, a iubirii față de țară și a puterii de sacrificiu. Este omul care a îndurat războiul, pentru ca noi să fim astăzi un popor întreg și unit. Este unul dintre botoșănenii care nu au căutat scuze și nu au dat înapoi atunci când România a avut mai mare nevoie de ei – în cel de Al Doilea Război Mondial.

„Mulțumesc domnului locotenent-colonel în rezervă Ioan Sorin Ciobanu, vicepreședintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Botoșani dar și celorlalți veterani botoșăneni din teatrele de operații membri ai asociației, pentru mesajele înscrise pe drapelul pe care cu mândrie astăzi l-a primit nea Ionică din partea lor și l-a purtat pe umeri”, a declarat, conform aceleiași surse, președintele Consiliului Județean.

La mulți ani cu sănătate! 


Foto: AMVVD

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.