Național Din Arad Religie Ultima oră
(FOTO) Sfântul Ioan Botezătorul - măsura omului desăvârșit. Liturghie Arhierească la Catedrala din Arad care îi poartă numele
(FOTO) Sfântul Ioan Botezătorul - măsura omului desăvârșit. Liturghie Arhierească la Catedrala din Arad care îi poartă numele
07/01/2022 ⋅ 0 comentarii

Pe calea Sfinților, întotdeauna, dragoste și bucurie. În încercarea de a scrie despre praznicul, bucuria și lumina acestei zile, gândul și-a înălțat aripile până la creștetul și până la picioarele Celui ieri Botezat: Fiul lui Dumnezeu.

A urcat, prin mâna Sfântului Ioan Botezătorul, până la creștetul Fiului lui Dumnezeu, și a urcat, de asemenea, prin mâna Sfintei Maria Magdalena, până la picioarele lui Hristos Cel Înviat, culegând cel mai frumos mesaj al dragostei lui Dumnezeu: acel „Bucurați-vă!” din dimineața Învierii pentru care ne pregătim. 

În Catedrala din Arad care poartă numele celui care a atins creștetul Mântuitorului Iisus Hristos, aflându-ne, am privit preț de câteva minute bune credincioșii care sărutau părticica din Moaștele Sfântului Ioan păstrată în acest lăcaș de cult. 

Și cum gândul se afla deja într-o binecuvântată călătorie, ne-a purtat și până la înălțătorul moment când, într-un sfârșit de septembrie 2021, mâna Sfintei Maria Magdalena care Îl atinsese pe Mântuitorul în dimineața Învierii, a fost adusă spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, aflată în celălalt capăt al țării. Și am văzut, și atunci și astăzi, pe calea sfinților, și dragoste și bucurie. 

Atunci, 16 Ierarhi din România și Grecia sfințeau Biserica Mănăstirii Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca, în prezența Moaștelor Sfintei Maria Magdalena, astăzi, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească și s-a rugat, în prezența Moaștelor Sfântului Ioan Botezătorul, spre cercetarea și desăvârșirea viei cea de Dumnezeu sădită.

O vie care astăzi îl are ca pildă de trăire cu și pentru Dumnezeu pe cel care bine a vestit pe Cel ce a ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit nouă mare milă. Sfântul Ioan Botezătorul este măsura omului desăvârșit, a spus Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură, îndemnând pe toți cei prezenți să fie mărturisitori ai iubirii Lui Dumnezeu între oameni. 

CUVÂNTUL IERARHULUI

Sfântul Ioan Botezătorul - măsura omului desăvârșit

„Ieri, în ziua Praznicului Bobotezei am fost lângă Mănăstirea Hodoș-Bodrog, la râul Mureș, și am văzut ca într-o icoană Botezul Domnului la Iordan săvârșit de către Sfântul Ioan.

Astăzi, în Catedrala Veche a Aradului, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorim pe cel care a împlinit lucrarea lui Dumnezeu la Iordan și în lume. Sfânta Biserică a rânduit sărbătorirea Sfântului Ioan imediat după Praznicul Botezului Domnului, pentru a arăta importanța personalității lui și semnificația botezului pe care l-a practicat.

Sărbătoarea Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul îl așează pe acest Sfânt în lumina arătării sau descoperirii Sfintei Treimi la Iordan și misiunea lui de a pregăti calea venirii lui Mesia în lume, a Fiului lui Dumnezeu.

Este Sfântul cu cele mai multe sărbători dintr-un an liturgic, arătând astfel, importanța lui în lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a lumii, așa după cum l-a numit Mântuitorul Iisus Hristos: „Între cei născuți din femei, nu s-a ridicat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul”. Sfântul Ioan s-a născut într-un mod minunat din părinții Elisabeta și Zaharia, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. După moartea părinților săi, Sfântul Ioan a trăit în pustie o viață ascetică în lumina harului lui Dumnezeu. La vârsta de 30 de ani a venit preajma râului Iordan, unde a început să cheme la pocăință pe toți oamenii, indiferent de profesie, de stare socială sau de vârstă, îi chema la pocăință sau la schimbarea modului de viață, a modului de a trăi, de a gândi și de a relaționa în societate.

Prin botezul săvârșit de Sfântul Ioan Botezătorul se întăreau conștiința păcătoșeniei și nevoia omului de a fi iertat și de a se apropia de Dumnezeu în ascultare și credință.

Sfântul Ioan este Prorocul venirii Domnului Iisus Hristos, este Înaintemergătorul care pregătește calea venirii Domnului, iar prin botezul lui pregătește săvârșirea Botezului creștin, și este Botezătorul Domnului, cel care a fost rânduit de Dumnezeu Tatăl să împlinească botezul și descoperirea Fiului lui Dumnezeu, Mesia în lume.

Sfântul Ioan Botezătorul, inspirat de profetul Isaia, Îl definește cel mai bine pe Domnul Iisus Hristos: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii” (Ioan 1,29), adică păcatul neascultării oamenilor de Dumnezeu, din care derivă toate celelalte păcate. „Miel”, adică jertfă, iubire, răstignire pe Cruce.

Sfântul Ioan este omul căruia i se descoperă Sfânta Treime și are marele privilegiu de a pune mâna pe creștetul Domnului Iisus Hristos. Nimeni dintre oameni nu s-a apropiat așa de mult de Dumnezeu ca el. De aceea, el reprezintă pentru noi măsura omului care trăiește pentru Dumnezeu și măsura pe care trebuie să o avem în relația cu ceilalți oameni.

Dacă Sfântul Ioan a fost o bucurie pentru Dumnezeu și noi să fim o bucurie prin modul de a gândi și a trăi pentru Mântuitorul Iisus Hristos, pentru familie și pentru societate. Să ne pregătim ființa pentru a-L primi pe Domnul Hristos și să fim mărturisitori ai iubirii Lui între oameni.

În lumina dragostei Domnului Iisus Hristos și în duhul misiunii Sfântului Ioan Botezătorul, acum, după Sfânta Liturghie, vom merge la sediul Consiliului Județean Arad, pentru a sfinți instituția aceasta și pe toți ostenitorii de acolo. Apoi, vom sfinți sediul Centrului Cultural Județean Arad și pe toți lucrătorii spre a împărtăși binecuvântarea lui Dumnezeu și harul de a împlini voia Lui spre binele oamenilor.

Dorim ani mulți și binecuvântați tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, dar și celor care se regăsesc în icoana mărturisitoare a Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.

7 ianuarie de an 2022, ziua de prăznuire a Sfântului Prororc, Înaintemergător și Botezător Ioan, Catedrala „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Cetatea Aradului, Liturghie Arhierească și o chemare: aceea de a fi, după chipul celui astăzi prăznuit, o bucurie prin modul de a gândi și a trăi pentru Mântuitorul Iisus Hristos, pentru familie și pentru societate.

La mulți ani, frumoși și luminoși ani!


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.