Național Din Arad Ultima oră
Dubașii din Săvârșin, cu colindul la Castelul Regal din comună
Dubașii din Săvârșin, cu colindul la Castelul Regal din comună
25/12/2021 ⋅ 0 comentarii

Tradiția merge mai departe. Dubașii din Săvârșin au mers în Ajun de Crăciun cu colindul la Familia Regală.  

Aceștia au mers însoțiți de primarul comunei și părintele paroh. 

„Ca în fiecare zi de Ajun, dubașii din Săvârșin au venit să colinde pe Majestatea Sa. Alături de primarul comunei, dl Ioan Vodicean, de parohul bisericii ortodoxe, părintele Călin, și de localnici, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au ascultat colindele tradiționale săvârșinene, în ziua de 24 decembrie 2021.”, a transmis Familia Regală a României.  

 

Foto: Facebook / Familia Regală a României 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.