Național Ultima oră
Georgeta Popescu, medaliată cu bronz la monobob în World Series
Georgeta Popescu, medaliată cu bronz la monobob în World Series
12/12/2021 ⋅ 0 comentarii

Sportiva română Georgeta Popescu a câştigat medalia de bronz în proba de monobob, sâmbătă, la Sigulda, în World Series, cu timpul de 1 min 50 sec 69/100.

Campioana olimpică de tineret a fost devansată în clasamentul final de Yooran Kim (Coreea de Sud), 1 min 49 sec 51/100, şi de rusoaica Viktoria Cernanska, 1 min 49 sec 57/100.

În concursul de monobob de la Winterberg (Germania), Andreea Grecu s-a clasat pe locul 11 din 21 de sportive, cu timpul de 1 min 58 sec 93/100, la 1 sec 10/10 de câştigătoare, americanca Elana Meyers Taylor.

În proba de bob-2 masculin din Cupa Europei, la Sigulda, românii Andrei Nica şi Mihai Calancea au ocupat penultimul loc (15).

În Cupa Mondială de la Winterberg, România s-a clasat pe locul 17 din 26 de echipaje la bob-4 masculin, Mihai Cristian Tentea, Cristian Radu, Raul Constantin Dobre şi Ciprian Nicolae Daroczi, fiind cronometraţi în 1 min 49 sec 08/100, la 1 sec 13/100 de învingători, Germania (Francesco Friedrich, Thorsten Margis, Alexander Schueller, Martin Grothkopp).

Sursa: Agerpres

Foto: Facebook / Federația Română de bob și sanie

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.