Pe 4 decembrie, în incinta Muzeului Național al Literaturii Române, a avut loc lansarea albumului de fotografii „Bunicul meu Regele Mihai”.
„Am fost profund impresionat de atmosfera evenimentului și deosebit de fericit de întâlnirea cu cei care au fost prezenți din iubire, respect și admirație pentru bunicul meu. M-a bucurat enorm să văd interesul publicului de toate vârstele pentru viața Regelui, acesta fiind și unul din motivele pentru care am dorit să împărtășesc aceste amintiri dragi mie.”, a scris nepotul Regelui Mihai, pe pagina de socializare.
„Bunicul meu Regele Mihai” este o apariție editorială absolut specială, în onoarea împlinirii a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai. Această carte-album reprezintă o adevărată incursiune în viața de familie a Majestății Sale. Fotografiile au fost selectate de Nicolae al României, din dorința de a ni-l prezenta pe Regele Mihai în ipostaza în care l-a cunoscut el însuși – cea de bunic, de cap al familiei.
„Veți întâlni în aceste pagini o perspectivă inedită, de care doar noi, familia, ne-am bucurat până acum. Mihai, «papa» sau «apapa» cum îl numeam noi, familia, știa mereu cum să ne aducă un zâmbet pe buze, reușind totodată să ne învețe ce înseamnă disciplina, respectul, responsabilitatea. Sunt lecții a căror valoare o simt acum” – Nicolae al României.
În acest album, Regele Mihai este prezentat în ipostazele de soț iubitor, tată grijuliu și un bunic de poveste.
Albumul este disponibil în librării și online pe site-ul Editurii Vremea.
Foto: Facebook / Nicolae al României
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.