Național Ultima oră Externe
O cheamă Loredana, are 29 de ani și este pe podium la Campionatul Mondial Spartan din Abu Dhabi
O cheamă Loredana, are 29 de ani și este pe podium la Campionatul Mondial Spartan din Abu Dhabi
05/12/2021 ⋅ 0 comentarii

„Loredana Niroda aduce mândrie României la Campionatul Mondial Spartan din Abu Dhabi, obținând locul 3 la Age Group! Felicitări Lore, toți românii sunt mândri de tine!”, este mesajul prin care echipa Spartan Race România anunță performanța româncei Loredana Niroda.  

Așadar, o cheamă Loredana, are 29 de ani și este pe podium la Campionatul Mondial Spartan din Abu Dhabi.   

21 de kilometri și 30 de obstacole prin deșertul Liwa, Abu Dhabi. Atât a avut de parcurs lugojeanca Loredana Niroda, într-una dintre cele mai solicitante curse din lume, pe drumul până la podium. 

Născută în orașul natal al Laviniei Miloșevici, una dintre cele mai bune gimnaste ale României, Loredana Niroda a făcut primii pași în gimnastică îndrumată chiar de celebra campioană. 

După câțiva ani, deși era componentă a lotului olimpic de junioare, a fost nevoită să se retragă din cauza unor probleme de sănătate.  

În 2016, lugojeanca a ajuns în Emirate, unde îi inițiază pe copiii arabilor în tainele gimnasticii și sportului, dar este și antrenor de fitness.  

În 2018, Loredana Niroda a participat la Spartan Race din Brașov, unde a ocupat locul 5.  


Foto: Facebook / Loredana Niroda 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.