Încă două străzi din România vor purta numele a doi regi români: Regele Mihai I al României și regele Ferdinand I ”Întregitorul”.
Este vorba de două străzi din Baia Mare. în acest sens, Consiliul Local Baia Mare s-a întrunit vineri în ședință solemnă la Catedrala Ortodoxă din localitate, pentru a dezbate un proiect administrativ dedicat Anului Centenar al Regelui Mihai I – redenumirea a două străzi din oraș cu nume de regi ai României: Mihai I și Ferdinand I, informează Basilica.ro.
Conform aceleiași surse, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a prezentat un laudatio adus Regelui Mihai (1921-2021), în care a subliniat că „Regele Mihai I este un simbol pentru poporul român şi de aceea sunt bucuros că Baia Mare face acest gest reparatoriu şi care devine, de fapt, un gest de supremă modernitate. Regele Mihai este model pentru conducătorii din toate timpurile: de ieri, de azi şi de mâine, de verticalitate, de demnitate, de credinţă, de iubire, de neam şi ţară, de respect faţă de om, de familie, de biserică, de credinţă şi de valori româneşti. Şi-a iubit poporul român cum nici un alt rege, poate voievozii creştini, care au fost proclamaţi sfinţi, au mai iubit poporul român aşa cum l-a iubit Regele Mihai I”.
Consilierii locali au votat modificarea nomenclatorului stradal al Municipiului Baia Mare prin schimbarea denumirii din Bulevardul București în Bulevardul Regele Mihai I și din Strada Grănicerilor în Bulevardul Regele Ferdinand, iar schimbarea actelor de identitate se va face în mod gratuit.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.