Național Cultură Life Ultima oră
Căpitanul veteran de război Dumitru Burlacu, sărbătorit de militarii Flotilei Fluviale la împlinirea a 96 de ani
Căpitanul veteran de război Dumitru Burlacu, sărbătorit de militarii Flotilei Fluviale la împlinirea a 96 de ani
27/12/2019 ⋅ 0 comentarii

Căpitanul în retragere Dumitru Burlacu a împlinit astăzi 96 de ani, ocazie cu care militarii Flotilei Fluviale i-au făcut o surpriză veteranului de război.

”Căpitanul Dumitru Burlacu ne-a povestit cum a trăit emoția revederii în această vară a Navei Școala ”Mircea”, pe care a slujit-o în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: ”Mi s-a părut mai mare acum și mai frumoasă. Tinerii din ziua de astăzi au aceeași grijă de ea, așa cum am avut și noi”, scrie pe pagina de socializare a Ministerului Apărării Naționale. 

Căpitanul în retragere Dumitru Burlacu s-a născut în comuna Tufeşti, în 1923, iar ca toţi tinerii din generaţia lui a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. În 1944, spre sfârşitul războiului, a fost repartizat pe nava-şcoală ”Mircea”, pentru asigurarea pazei şi executarea de activităţi administrative pe timpul cât nava se afla la cheu. În prezent, Dumitru Burlacu, ajuns la venerabila vârstă de 96 de ani, este imobilizat într-un scaun cu rotile, însă amintirile din război încă îi sunt intacte.

Memoriile unui veteran

Despre revederea din această vară a Navei Școală Mircea, a relatat în 20 septembrie obiectivbr.ro. 

Când bricul “Mircea” a acostat în portul brăilean, la bord a urcat şi un martor al evenimentelor din urmă cu mai bine de 70 de ani. Acesta a povestit cum, cu câteva zile înainte de a fi preluată de sovietici, nava a fost văzută îndeaproape de Regele Mihai. 

”Înainte de a fi predată sovieticilor, au sosit în port 12 maşini cu oficialităţi, printre care şi Regele Mihai. Acesta a coborât din maşină şi a dat un ocol navei. Nu a urcat la bord. Eu eram de pază la schelă. Apoi a urcat în maşină şi tot convoiul a plecat. Câteva zile mai târziu, nava a fost luată de sovietici”, a spus Dumitru Burlacu, conform sursei citate.  

După mai bine de şapte decenii, în luna spetembrie bătrânul veteran a ajuns la bordul bricului ”Mircea” unde a fost primit cu multă căldură de comandantul Mircea Târhoacă, de ceilalţi ofiţeri, dar şi de cei 30 de cadeţi care participau la marşul de instrucţie. 

Tinerilor cadeţi, veteranul le-a povestit câte ceva din experienţa pe care a avut-o el, pe vremea războiului, când s-a aflat la bordul navei ca militar. 

”Pe timpul războiului am îndurat cea mai mare foamete, dar la bric am dus-o cel mai bine. Era mâncare multă şi gustoasă, norma de hrană fiind mai mare. Când greşeam, eram pedepsiţi prin urcarea în arboradă, până la rândunică. La început, mi-a fost frică să urc aşa sus, dar mi-am spus că trebuie să reuşesc. Şi am reuşit! De acolo, de sus, nava mi se părea ca o luntre, deşi ea era mult mai mare. Catargul centru are 44 de metri înălţime şi urcam pe el ca furnicile. Dormeam în hamac, nu erau paturi. Iar când făceam curăţenie, bricuiam punţile, le frecam cu nisip şi apoi le spălam cu apă”, sunt doar câteva dintre amintirile împărtăşite de Dumitru Burlacu.

LA MULȚI ANI!

 Foto: Ministerul Apărării Naționale

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.