Național Cultură Religie Ultima oră
Patriarhul României a primit Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, pentru implicarea Bisericii în promovarea memoriei și valorilor naționale
Patriarhul României a primit Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, pentru implicarea Bisericii în promovarea memoriei și valorilor naționale
30/11/2021 ⋅ 0 comentarii

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis, Medalia Aniversară "Centenarul Marii Uniri", pentru implicarea Bisericii în promovarea memoriei şi valorilor naţionale.

Medalia i-a fost înmânată, marți, de către Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor i-a înmânat, prilej cu care înaltul ierarh a apreciat că distincţia reprezintă un semn al preţuirii pe care şeful statului o poartă Bisericii Ortodoxe Române. 

„Este o bucurie că se recunoaşte contribuţia Bisericii Ortodoxe Române de-a lungul veacurilor la păstrarea şi cultivarea identităţii şi unităţii naţionale. (...) Este o bucurie, pentru că este oferit acest semn al preţuirii preşedintelui României pentru Biserica Ortodoxă Română în ziua Sfântului Apostol Andrei, care este Ocrotitorul României şi, în mod semnificativ, ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, precede Ziua Naţională a României", a declarat Părintele Patriarh, potrivit Basilica.ro.

Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” a fost acordată de Președintele României „dorind a răsplăti meritele Bisericii Ortodoxe Române, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării și promovării memoriei evenimentelor și participanților la înfăptuirea unității naționale și a statului român modern, contribuind la apărarea și perpetuarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire”, se arată în brevetul semnat de Președintele Klaus Iohannis.

Foto: Basilica / Ziarul Lumina

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.