Național Din Arad Cultură Religie Ultima oră
(FOTO) Mitropolitul Banatului, ”ctitor de eparhie și de Românie”, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad
(FOTO) Mitropolitul Banatului, ”ctitor de eparhie și de Românie”, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad
30/11/2021 ⋅ 0 comentarii

Sărbătoare în Cetatea Aradului! Astăzi, 30 noiembrie, în ziua de prăznuire a Ocrotitorului României, Sfântul Apostol Andrei, și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad.

Ceremonia de decernare a avut loc în aula ”Cicio Pop” a Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad, Blvd. Revoluției nr. 94, în prezența Ierarhilor arădeni, a numeroase oficialități locale și naționale, oameni de cultură și din mediul academic. 

Din Comisia de Analiză a decernării Titlului de Doctor Honoris Causa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan au făcut parte Rectorul Universității de Vest ”Vasile Goldiș!” din Arad, Prof. univ. dr. Coralia Adina COTORACI, Prof. univ. dr. Anca HERMENEAN, Prorector cercetare științifică și studii doctorale Univeristatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad, Înaltpreasfințitul conf. univ. dr. Timotei SEVICIU, Arhiepiscop al Aradului, Preasfințitul conf. univ. dr. habilit Emilian CRIȘANUL, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și Prof. conf. univ. dr. Vasile Ioan POP, Director Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Vicepreședinte Fundația Universitară ”Vasile Goldiș” din Arad.

„Avem în față una dintre marile personalități ale spiritualității românești contemporane, profesorul și teologul de mare profunzime, păstorul spiritual al tuturor credincioșilor ortodocși români de la fruntariile vestice ale țării, pe Înaltpreasfinția Sa, Părintele Ioan Selejan. 

Spirit constructiv, mereu printre credincioșii din întreaga Eparhie pe care o păstorește, fire atrăgătoare prin blândețe, valoarea morală a sufletului și îndemnul la curățenie sufletească, Înaltpreasfinția Sa a contribuit la răspândirea învățăturii creștine, nu numai prin cuvântul său expresiv, prin înțelepciune, ci și prin cuvântul scris care pătrunde departe până la sufletele creștin ortodoxe. 

În contextul celor prezentate și al fericitului moment aniversar recent, împlinirea vârstei de 70 de ani, Senatul Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad consideră că are un privilegiu deosebit de a cinsti complexa personalitate a Înaltpreasfinției Sale, Părintele Mitropolit Ioan Selejan, prin conferirea titlului de Doctor Honoris Causa, pentru serviciile aduse culturii și spiritualității românești, pentru implicarea care te îndeamnă să îl urmezi în activități binecuvântate de Dumnezeu și pentru înălțarea omului de trepte de moralitate și cultură”, a spus Prof. univ. dr. Coralia Adina COTORACI, Președintele Comisiei de Analiză. 

Atât în cuvântul de laudatio, cât și în celelalte luări de cuvânt, au fost prezentate într-o lumină elogioasă atât meritele cât și calitățile deosebite ale Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, toate acestea transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare a culturii românești. 

Cultură despre care Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a spus că este „candela neamului românesc”, subliniind pericolul la care ne expunem dacă nu îi vom reactiva izvoarele. 

„Dacă nu ne vom reactiva izvoarele culturii românești riscăm să devenim doar o populație care trăiește într-o regiune din Sud-Estul Europei. Marile bătălii nu s-au dat pe câmpurile de luptă, ci în conștiința unui om și a unei națiuni. Astăzi suntem obișnuiți să analizăm mai mult defectele și acțiunile militare ale unor state împotriva altora, neglijând faptul că bătăliile din spațiul cultural au de multe ori, pe termen mediu și lung, efecte devastatoare asupra unei nații. Efecte mai mari decât a unei sângeroase bătălii. Va domina lumea cine va câștiga marea bătălie culturală. Ea nu ia prizonieri, ci domină conștiințe.”, a spus Mitropolitul Banatului.

Despre activitatea pastorală a Mitropolitului Banatului au vorbit, așa cum era firesc, Ierarhii arădeni: Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. 

Mitropolitul Banatului - ctitor de eparhie și de Românie 

„Părinte duhovnicesc, teolog profund, ctitor de biserici și mănăstiri, iubitor de artă creștină și filantrop, așa l-am putea caracteriza pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan.

Cu studii de teologie la Craiova, Sibiu și Ierusalim, pe Taborul și urmele sfinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar și pe Golgota neamului românesc (Harghita și Covasna), cu studii tehnice la București, dar și pe tărâmul administrației bisericești, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a unit pământul cu cerul, precum Coloana lui Brâncuși, prin ctitoriile înălțate sau restaurate în Arhiepiscopia Craiovei, în Țara Sfântă, în Episcopia Covasnei și Harghitei, dar și în Arhiepiscopia Timișoarei.

De la Mănăstirea Lainici, la Mănăstirea Izvorul Mureșului și până la Mănăstirea Sfântului Ierarh Iosif de la Partoș, Înaltpreasfinția Sa, prin har și binecuvântare de la Dumnezeu a înălțat sfinte cruci și altare de jertfă sfântă, repere ale credinței ortodoxe și ale neamului românesc.

Spuneam că Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit este ctitor de eparhie, prin organizarea și păstorirea rodnică a Episcopiei Covasnei și Harghitei (1994-2014), dar și ctitor de Românie, prin cultivarea educației și culturii românești: înființarea de școli, de centre culturale, de publicații creștine și românești, de muzee (spații ale istoriei neamului românesc), și a Universității de vară de la Mănăstirea Izvorul Mureșului.

În toate spațiile ctitorite a îmbinat armonios învățătura Sfintei Evanghelii, cu Tradiția Bisericii și cu istoria și literatura poporului român.

Înaltpreasfinția Sa spunea în acest sens: „A vorbi despre crucea neamului românesc, a vorbi despre jertfele înaintașilor și a nu-ți asuma și tu crucea și cuiele, ai putea să rămâi doar o umbră din istoria neamului tău”.

Părintele Mitropolit Ioan a publicat numeroase volume, studii și articole, mergând prin cercetările sale teologice și academice la izvoare, la adâncimi profunde, dezlegând înțelesuri tainice ale cuvântului Sfintei Scripturi în legături sfinte cu creația lui Dumnezeu.

Ce frumos și folositor ne vorbește despre spațiul sacru și izvorul de apă: „Mănăstirea este un loc al păcii și al înțelepciunii în care Îl slăvim pe Dumnezeu alături de toți creștinii (...) din altarul ei izvorăsc Mureșul și Oltul care de acum vor purta pe valurile lor rugăciunile maicilor, ale tuturor ostenitorilor și închinătorilor neamului”.

Înaltpreasfinția Sa a organizat, a participat și a conferențiat la multe simpozioane și conferințe naționale și internaționale, vorbind despre Dumnezeu, Biserică, Evanghelie, istoria și cultura creștină. Însă peste tot s-a regăsit în Biserică, pentru că în Biserică L-a coborât pe Dumnezeu pe pământ, prin actul liturgic. În Biserică, spune Înaltpreasfinția Sa, „a dat mâna cu Dumnezeu”, și i-a îndemnat pe creștinii care participă la Sfintele Slujbe din Biserică, astfel: „Atunci când mergeți la biserică, la Sfânta Liturghie, spuneți celor de acasă: ‹‹Dragii mei, am fost la Sfânta Biserică și am dat mâna cu Dumnezeu!››”.

În aceste vremuri tulburi în care trăim, Părintele nostru Mitropolit ne îndeamnă din fața Sfântului Altar și de la amvonul universitar, privind către Praznicul Nașterii Domnului, să rostim aceste cuvinte: „Doamne, rugămu-Te, nu fi trist! Iartă-ne, căci suntem fiii Tăi, fiii nemărginitei Tale iubiri. Chiar dacă am ajuns și azi la Bethleem cu mâinile goale, fără niciun dar, totuși ne-a rămas inima, pe care vrem să Ți-o dăruim să Te sălășluiești în ea”.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prin corpul academic condus de Doamna Rector, Prof. Univ. Dr. Coralia Adina Cotoraci, și binecuvântată prin har și rugăciune de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, vă decernează din inimă, Înaltpreasfinției Voastre, Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan, titlul de Doctor Honoris Causa. 

În lumina celor 70 de ani, ca dar al lui Dumnezeu pentru Înaltpreasfinția Voastră, a fost aleasă ziua decernării titlului de Doctor Honoris Causa, Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în pridvorul Zilei Naționale a României.

Și nu întâmplător, ci providențial!

Sunteți prin cuvânt și fapte Apostolul Bisericii Românești, vrednic urmaș al Sfântului Apostol Andrei.

Sunteți prin ctitoriile bisericești, educaționale și culturale românești, dar și prin formarea teologică și istorică, prealuminos urmaș al Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei (Sec. XIX).

Sunteți prin excelență ierarhul ce cultivă dragostea față de țară, „graiul românesc”, duhul unității românești și al credinței strămoșești.

Înaltpreasfinția Voastră, Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Vă mulțumim pentru păstorirea înțeleaptă și bogată, pentru întreaga operă teologică, ctitoricească, culturală și socială, pe care Bunul Dumnezeu le-a hărăzit ca daruri Bisericii și neamului românesc, prin persoana și lucrarea jertfelnică a Înaltpreasfinției Voastre. Întru mulți și binecuvântați ani!”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, în cuvântul rostit la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan. 

La finalul ceremoniei, Corul Procord al Catedralei Vechi a cântat Gaudeamus Igitur, pentru ca mai apoi să îi poarte pe toți cei prezenți pe calea spre Ieslea Bethleemului, prin colindele care au întregit sărbătoarea din în aula ”Cicio Pop” a Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad.

Cu nădejdea multelor Liturghii săvârșite astăzi în spațiul românesc, în zi de Sărbătoare Națională Bisericească, și la adăpostul evenimentului de la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” nu putem decât să nădăjduim că, reactivându-ne izvoarele culturii românești, vom „domina lumea”. Nu altfel decât „câștigând marea bătălie culturală.”

GAUDEAMUS IGITUR!


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.