Național Cultură Ultima oră Externe
Copiii românilor din Viena au sărbătorit Ziua Națională la biserica „Sf. Ștefan cel Mare”. Lacrimi și emoții pentru credincioși
Copiii românilor din Viena au sărbătorit Ziua Națională la biserica „Sf. Ștefan cel Mare”. Lacrimi și emoții pentru credincioși
29/11/2021 ⋅ 0 comentarii

Nu multă vreme a trecut de când copiii românilor din Viena bucurau și emoționau prin participarea la un atelier organizat de Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare”, în cadrul căruia pictaseră zeci de icoane pe sticlă.  

Astăzi, aceiași copii ai României de dincolo de hotare au bucurat credincioșii aceleiași parohii și au transmis multă emoție acasă, în țară, sărbătorind în avans Ziua Națională a României.  

Așadar, după Sfânta Liturghie, slujba de Te Deum și intonarea Imnului Național, aceștia au prezentat un moment artistic îmbrăcați în straie naționale, purtând stegulețul în mână și tricolorul în piept. Au rostit poezii și au cântat imne patriotice, aducând lacrimi de emoție pe chipurile credincioșilor prezenți. 

„Avem nădejdea că această comemorare si cinstire a făuritorilor Marii Uniri, ne dă putere, nouă celor mari, dar si celor mici, să întărim sentimentul dragostei față de Neam și Țară, să prețuim mai mult darul Unității și să înțelegem datoria sfântă de a păstra, mărturisi și transmite credința, limba si tradițiile poporului nostru, chiar departe de țară trăind. La mulți ani România! La mulți ani români de pretutindeni!”, a scris Părintele Emanuel-Ștefan Nuțu, pe pagina de socializare.  

La activitate au participat reprezentanți ai Ambasadei și Consulatului României la Viena, în frunte cu dl. Dr. Cristian Daniel, dar și ai Armatei Române, prin dl. Col. ing. Iulian SOARE, Ataşat al apărării, militar şi aero. 

Anul 2021 a fost proclamat în Patriarhia Română ca Anul omagial al pastorației românilor din afara României.  

La mulți ani, români de pretutindeni!

 

Foto: Facebook / Biserica „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.