Național Din Arad Religie Ultima oră
Mii de pelerini pe Calea Prislopului, la 32 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Arsenie Boca
Mii de pelerini pe Calea Prislopului, la 32 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Arsenie Boca
28/11/2021 ⋅ 1 comentarii

Mănăstirea Prislop a fost, ca în fiecare an al celor peste trei decenii de la înveșnicirea Părintelui Arsenie Boca, neîncăpătoare pentru miile de pelerini care au mers să fie în împreună-rugăciune la acest popas duhovnicesc. 

Pentru că la Prislop nu este vorba doar de un Parastas, ci de un popas al sufletelor care caută mângâiere, acum poate mai mult ca în alți ani, în Poienița de la Prislop, acolo unde își odihnește veșnicia marele duhovnic al Ortodoxiei românești, numit de credincioși „Sfântul Ardealului”. 

După rânduială, la Mănăstirea Prislop, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, urmată de Slujba Parastasului, din soborul condus pe Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, făcând parte PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, PS Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix, PS Părinte Nestor, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, precum și preoţi din aşezăminte monahale şi parohii din mai multe eparhii ale Mitropoliei Ardealului.  

Și tot după rânduiala chiar dintru început a Seminarului Teologic „Sfânta Ecaterina” din incinta Mănăstirii, răspunsurile liturgice au fost date de corul elevelor. Un cor din care, nevăzut, a făcut parte și fosta elevă a Seminarului,  Doamna Preoteasă Mihaela-Valentina Gaiță, din Parohia Rădești a Arhiepiscopiei Aradului, care a trecut la cele veșnice la doar 22 de ani, în data de 26 noiembrie.  

Pe lângă rugăciunile care astăzi au legat pâmântul de Cer și au coborât Cerul pe pământ, cuvintele de învățătură care au răsunat la Mănăstirea Prislop au făcut mărturia marelui duhovnic. Și au vorbit ÎPS Laurențiu Streza, PS Daniil Stoenescu și Părintele Simion Todoran de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.  

Părintele Arsenie Boca, Steaua fixă a României 

„Părintele nostru Arsenie Boca doreşte să continue jertfa sfinţiei sale pentru mântuirea noastră ca şi credincioşi ortodocşi români, ca Biserică Ortodoxă, ca ţară. De aceea, l-am numit şi-l numesc astăzi public pe părintele nostru Arsenie Boca «Steaua fixă de pe cerul României, din vremurile noastre şi de pe cerul Bisericii Ortodoxe Române». Steau fixă este steaua după care se călăuzesc alte stele, după care se căluzesc cei ce merg noaptea prin deşert sau prin pustiu, cei ce navighează sau călătoresc pe mări sau pe oceane. Părintele Arsenie Boca, în viziunea mea, ca episcop care l-am cunoscut vreme de aproximativ zece ani, este steaua fixă a României”,  a spus Preasfințitul Părinte Daniil, conform Mitropoliei Ardealului.  

28 noiembrie și 32 de ani de la înveșnicirea Părintelui Arsenie Boca. Mii de pelerini pe Calea Prislopului. Și, nu, nimeni nu i-a numărat, însă această Cale este zilnic, și cu atât mai mult în astfel de zile, plină de pelerini. Pelerini cu trupul sau cu sufletul.  

*** 

După obișnuința articolelor din ziua de pomenire a Părintelui Arsenie Boca, mai jos, câteva dintre mărgăritarele ”testamentului” său duhovnicesc din care putem culege merinde pe Calea spre Acasă: 

”Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat” 

„Fără îndoială, la ziua Judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut; nici dacă vom vorbi cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine” 

„Viaţa înfrânată duce la redobândirea sănătăţii încât să poţi deosebi binele de rău” 

 „Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor” 

 „Cea mai grea luptă în viaţa aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de sine duce la propăşirea binelui” 

„De la cârma minţii atârnă totul. Dacă nu ai ordine în minte nu poţi avea ordine în viaţă” 

Și de departe preferatul meu: „A fi fericit înseamnă a-l face fericit pe celălalt” 


Foto: Mitropolia Ardealului

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

30.11.2021 01:16
Dudas Floarea
Inalțător moment la 32 de ani de la înveșnicirea "Sfantului Ardealului!" Odihna veșnică in lumină, pentru un sfânt părinte! Multumiri si recunostinta pentru frumoasa mostenire lasata noua, laicilor de rând si pentru inegalabila salbă de "margaritare", adevarate pilde de intelepciune! Un testament duhovnicesc de o valoare inestimabilă! Se apropie Ziua Națională! Suntem mai răi si mai dezbinați ca niciodată! Iubirea aproapelui nu mai constituie pentru mulți dintre noi, o poruncă sfântă! Ura si dușmania au pus stăpânire pe sufletele noastre! Cei in care ne-am pus încrederea, ne-au trădat! Dar noi ii credem si-i tolerăm in continuare. Suntem slabi, traim vremuri asupra cărora parintele ne-a avertizat! Sfinte Părinte Arsenie Boca, sa ne iertați si sa va rugati lui Dumnezeu pentru noi si pentru a noastră mântuire! Pentru întărirea credinței noastre ortodoxe! Si pentru pacea lumii și biruința Binelui!