Național Cultură
O stradă din municipiul Piatra-Neamț va purta numele îndrăgitei actrițe Draga Olteanu Matei
O stradă din municipiul Piatra-Neamț va purta numele îndrăgitei actrițe Draga Olteanu Matei
20/11/2021 ⋅ 0 comentarii

O stradă din Piatra-Neamț, aproape de locul unde și-a petrecut ultimii ani din viață Draga Olteanu-Matei, va purta numele îndrăgitei artiste.

„Acum un an a trecut la cele veșnice îndrăgita noastră actriță, Draga Olteanu Matei. Acum avem obligația să o cinstim pentru întreaga sa activitate artistică și pentru proiectele dedicate publicului din Piatra Neamț.

Cu un palmares greu de egalat (a jucat în 90 de filme, în peste 50 de piese de teatru și 100 de roluri TV de-a lungul unei cariere de 55 de ani), Draga Olteanu Matei a fost îndrăgostită de Piatra-Neamț, unde a avut de-a lungul carierei apariții memorabile în producțiile de teatru și divertisment pe scena teatrului Tineretului și a Casei de Cultură. Tot aici, marea actriță s-a retras definitiv din 2007, după pensionare, continuând să se implice în proiectele culturale și în trupa de actori amatori “Teatrul Vostru”. Astfel, pentru a-i păstra vie amintirea, o stradă din apropierea Lacului Batca Doamnei, aproape de locul unde și-a petrecut ultimii ani din viață, îi va purta numele”, a declarat primarul Andrei Carabelea.

Actrița Draga Olteanu Matei a încetat din viață la vârsta de 87 de ani, în urmă cu un an, în data de 18noiembrie.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.