Național Ultima oră Externe
Două localități din România, premiate în Franța după ce au câștigat primul loc la concursul Orașe Durabile
Două localități din România, premiate în Franța după ce au câștigat primul loc la concursul Orașe Durabile
18/11/2021 ⋅ 0 comentarii

Două localități din România au fost premiate în Franța, după ce au câștigat primul loc la concursul Orașe Durabile. Concursul a fost organizat de Ambasada Franței în România.

Cele două localități sunt Buzău și Ghelnița, județul Covasna. Prima a instalat economia circulară într-o școală gimnazială, în timp ce a doua a construit un sistem de încălzire pe bază de deșeuri vegetale. 

„Întâlnire la ambasadă cu delegațiile a doua localități premiate de Franța. Buzăul și Ghelnița au caștigat primul loc la concursul Orașe Durabile, organizat de colegii de la Ambassade de France en Roumanie.  Buzăul a instalat economia circulară într-o școală gimnazială (panouri solare, reutilizarea apei de ploaie, reciclarea deșeurilor), în timp ce comuna Ghelnița, din județul Covasna, a construit un sistem de încălzire pe bază de deșeuri vegetale.”, a scris pe pagina de socializare Excelența Sa Luca Niculescu, Ambasadorul României la Paris.

 Delegațiile, conduse de primarii celor doua localități, vor sta câteva zile în Franța și au multe întâlniri pe teme de cooperare descentralizată. 

Forumul româno-francez al cooperării descentralizate (adică al relațiilor directe dintre sate, comune și orașe din cele doua țări ) are loc în primăvara viitoare, la Brașov, cu participarea câtorva sute de primari din România și Franța.


Foto: Facebook / Luca Niculescu

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.