Atleţii Mihaela Acatrinei şi Andrei Gafiţa au câştigat, sâmbătă, titlurile în Campionatul Naţional de 10 km marş, rezervat seniorilor şi tineretului (U23) şi desfăşurat în jurul stadionului ''Dan Păltinişanu'' din Timişoara.
Mihaela Acatrinei (CS Unirea Alba Iulia-CSU Reşiţa) s-a impus la individual feminin cu timpul de 48 min 10 sec 13/100, potrivit Federaţiei Române de Atletism, urmată de Ana Rodean (CS Unirea Alba Iulia-CSU Reşiţa), 48 min 51 sec 07/100, şi de Maria Lătăreţu (CSM Craiova), 49 min 35 sec 30/100, care a ieşit învingătoare la categoria tineret.
La masculin a câştigat Andrei Gafiţa (CSM Suceava), în 44 min 32 sec 56/100, care i-a devansat pe Marius Cocioran (CSM Reşiţa-CSU Reşiţa), 44 min 55 sec 94/100, şi Narcis Mihăilă (CSM Reşiţa-CSU Reşiţa), 46 min 02 sec 99/100.
Marian Ciobănaşu (CS Botoşani) a ieşit învingător la tineret, în 51 min 28 sec 91/100.
Pe echipe, victoria a revenit CSU Reşiţa (Narcis Mihăilă/Attila Balog/Marius Cocioran/Ilie Poliţă), la seniori, şi CS Botoşani (Roberto-Constantin Zavastin/Constantin Daicu/Nicuşor Chelariu/Marian Ciobănaşu), la tineret.
La competiţie au participat 33 de atleţi, 17 la feminin şi 16 la masculin, de la 11 cluburi, conform Agerpres.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.