Național Ultima oră Externe
Ajutor din Danemarca pentru România. O echipă de medici și asistenți va lucra la Matei Balș
Ajutor din Danemarca pentru România. O echipă de medici și asistenți va lucra la Matei Balș
28/10/2021 ⋅ 0 comentarii

O echipă de medici și asistenți din Danemarca a ajuns în noaptea de miercuri spre joi în România. Specialiștii danezi vor lucra la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș.

Prima echipă medicală de sprijin sub coordonarea Mecanismului European de Protecție Civilă și a Agenției Daneze pentru Managementul Situațiilor de Urgență (DEMA) a ajuns în România.

Danemarca a trimis doi medici și cinci asistenti specializați în Terapie intensivă, însoțiți de ofiteri din cadrul DEMA, iar joi vor sosi în țară încă un medic și un asistent.

La 11 zile se va face schimbul cu o nouă echipă, astfel încât prezența specialiștilor din Danemarca va continua timp de trei săptămâni.

Nu este primul ajutor medical venit din partea Danemarcei.

În 16 octombrie, 15 ventilatoare şi 8 concentratoare de oxigen necesare pentru tratarea bolnavilor Covid, au fost oferite de Danemarca, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă. Ele au ajuns la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani.

Sursa: Digi24.ro

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.