Național Din Arad Religie Ultima oră
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, s-a mutat în „România din Cer” la doar 52 de ani
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, s-a mutat în „România din Cer” la doar 52 de ani
21/10/2021 ⋅ 1 comentarii

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a trecut la cele veșnice la doar 52 de ani. A trecut la „România din Cer” despre care Canonul Învierii spune că, „din moarte la viață și de pe Pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi!”, după cum chiar Preasfinția Sa sublinia în Pastorala la Praznicul Învierii Domnului din chiar acest an. 

Acolo, în România din cer, „în lumea eternei fericiri” unde „sunt contemporani toți înaintașii noștri români, vorbind între ei și cugetând la neamul pe care l-au slujit: Daniil Sihastrul, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, Ecaterina Teodoroiu, Lucian Blaga, adică toți cei despre care noi am auzit din manualele de școală. Ei au ajuns la destinație; noi suntem încă pe drumul spre viața veșnică.”, spunea, în urmă cu câteva luni, Preasfințitul Părinte Gurie. 

Astăzi, 21 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Gurie a „ajuns la destinație”, iar nouă, celor ce „suntem încă pe drumul spre viața veșnică”, nu ne rămâne decât „să ne amintim adevărul fundamental repetat de Sfânta Biserică: „Noi nu murim atunci când murim!”, și să ne străduim „să cultivăm de-a lungul întregii noastre vieți liniștea interioară, convingerea că și după moarte rămânem vii, chiar dacă ne ridicăm la o altă lume, experimentăm o altă dimensiune a existenței, urcăm spre un alt plan existențial, mult mai frumos decât acesta în care trăim. Prin moarte facem pasul în lumea de dincolo de materie, de timp și de spațiu.”, după cum părintește ne îndemna pe toți cei care, la vremea respectivă, am citit Pastorala.

Preasfințitul Părinte Gurie n-a murit, ci va trăi prin fiecare gând de bine sădit în fiecare dintre noi, prin fiecare lumânare și rugăciune pe care o vom înălța pentru Sfinția Sa. 

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Slujba înmormântării Preasfinţitului Părinte Gurie va fi oficiată sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 12.00, în Catedrala episcopală din Deva, după Sfânta Liturghie. 

***

BIOGRAFIA

Născut la 31 decembrie 1968, Huta-Chiuiești, județul Cluj, a urmat cursurile Școlii Generale în satul natal, pentru ca mai apoi să meargă la Liceul „Traian Vuia” Cluj-Napoca (1984-1988).

Seminarul Teologic Craiova (1988-1992).

Facultatea de Teologie din Craiova (1992-1996), cu teza de licență „Misiunea B.O.R. între Prut și Nistru. Reorganizarea Arhiepiscopiei Chișinăului, Mitropoliei Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor”.

Facultatea de Teologie Catolică (Padova, Italia) – cursuri de Teologie sistematică (1996-1997).

Institutul de Teologie Pastoral-Misionară (Padova, Italia) – Cursuri de specializare cu lucrarea „Noile mișcări religioase în Biserica Catolică italiană” susținută în februarie 2001; Cursuri de doctorat (1997-2001).

Doctor în teologie cu lucrarea „Ofensiva Noilor Mişcări Religioase şi reversibilitatea secularizării”.

Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (titular al catedrei de Teologie Pastorală).

Ascultări încredințate:

Frate la Mănăstirea Lainici (1988-1989).

Secretar de cabinet al Înaltpreasfințitului Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, (1989-1996).

Tuns în monahism (1990).

Hirotonit ierodiacon (februarie 1990).

Hirotonit ieromonah (ianuarie 1992).

Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Craiova (1992-1996).

Hirotesit Protosinghel (iulie 1996).

Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei (martie 2000-august 2001).

Hirotesit Arhimandrit (2001).

Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei ales în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din iulie 2001.

Hirotonit Arhiereu și instalat ca Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei, cu titulatura de „Strehăianul” (5 august 2001)

Schimbarea titulaturii după înființarea Episcopiei Severinului și Strehaiei în „Gorjeanul” (2004).

Ales Episcop al Devei și Hunedoarei (29 octombrie 2009).

Întronizat Episcop al Devei și Hunedoarei (29 noiembrie 2009).

„Există, oare, o rețetă a liniștirii și a fericirii pentru vremuri de restriște, de tristețe colectivă și de restricții, precum sunt cele de acum? Există! Le regăsim în cuvântul plin de har al Sfântului Apostol Pavel: „Fraților, bucurați-vă! Desăvârșiți-vă, mângâiați-vă, fiți uniți în cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi!” (II Corinteni 12, 11).” - PS Gurie


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

24.10.2021 05:13
Ciortea Elena
No comment,un îndemn de nota 10,muţumim frumos!