Național Din Arad Religie Ultima oră
(FOTO) PS Emilian Crișanul a sfințit lucrările de la Biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din Mănăștur
(FOTO) PS Emilian Crișanul a sfințit lucrările de la Biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din Mănăștur
10/10/2021 ⋅ 0 comentarii

Biserica din Parohia Mănăștur a îmbrăcat, începând de astăzi, 10 octombrie, o haină nouă. Și ne referim, desigur, dincolo de lucrările realizate în ultima perioadă la biserică, de haina implicării și a dragostei pe care comunitatea din Mănăștur a așezat-o cu bucurie și responsabilitate, chiar înaintea serbării hramului, înaintea celei sub a cărei oblăduire le-a fost așezată biserica: Sfânta Cuvioasă Parascheva. 

Bucuria acestei zile este cu atât mai mare cu cât astăzi ne-am făcut părtași plinirii promisiunii pe care Părintele Paroh Valentin Vasile Strâmbei o rostea, cu mai puțin de un an în urmă, în singura biserică din municipiul Arad închinată Sfântului Apostol Andrei, în fața credincioșilor, preoților, diaconilor și a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul care își punea mâinile peste el pentru a-l hirotoni întru preot. Atunci, un tânăr teolog care promitea că va „împlini cu râvnă tot ceea ce este spre binele şi mântuirea credincioşilor încredinţaţi mie spre păstorire”, astăzi un părinte care a făcut un pas concret spre plinirea cuvântului.

Vorbind despre pericopa evanghelică de astăzi, spunea Preafinția Sa că „prin învierea tânărului din Nain, Mântuitorul  ne arată că tinerii sunt chemați la viață de comuniune cu părinții, frații și surorile lor, nu la însingurare prin despărțirea de ei.”, iar astăzi, la Mănăștur, despre asta a fost vorba: despre comuniunea tinerilor de toate vârstele din această Parohie căreia martoră și ajutor de netăgăduit este Sfânta Cuvioasă Parascheva. 

Cuvântul Ierarhului

Omul între viață și moarte

„În Evanghelia Duminicii a 20-a după Rusalii se prezintă Învierea fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16), săvârșită de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Prin această minune, Domnul Iisus Hristos ne descoperă din nou faptul că El este Izvorul vieții, că are putere asupra morții, că știe suferința fiecărui om, dar și măsura răbdării lui. El a venit în localitatea Nain să aline durerea unei mame îndoliate, căreia la singurătatea văduviei i se adăugase și durerea morții unicului său copil. Mântuitorului Hristos „I s-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu plânge!...S-a atins de sicriu, și a zis: Tinere, ție îți zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat și a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei Sale”.

Dumnezeu știe că nu există dorință mai mare pentru un om decât aceea de a trăi și de a fi sănătos. Darul vieții este darul cel mai mare pe care Dumnezeu îl face unei persoane umane, pe care o cheamă de la neființă la ființă, de la neexistență la existență, iar prin răstignirea, moartea și învierea Sa din morți, Domnul Hristos ne trece de la moarte la viață, așa după cum a spus despre scopul venirii Lui în lume: „Eu am venit ca viață să aibă, și din belșug să aibă” (Ioan 10,10).

Mântuitorul Iisus Hristos, în parcursul vieții pe pământ, Se întâlnește cu moartea și cu durerea oamenilor. Lui Îi este milă pentru orice om îndurerat. El ne învață să mergem către persoanele care sunt bolnave sau se află în suferință, fără să așteptăm ca cineva să ne cheme. Ne îndemnă să nu fim indiferenți la suferința celorlalți, să nu fim nepăsători și egoiști, ci să alinăm durerea semenilor, să ajutăm pe cei neajutorați, să ne rugăm pentru oameni și să consolăm persoanele sau familiile îndoliate.

Domnul Hristos, prin învierea tânărului din Nain, ne arată că tinerii sunt chemați la viață de comuniune cu părinții, frații și surorile lor, nu la însingurare prin despărțirea de ei.

Familia, Biserica, școala și societatea trebuie să-i învețe și să-i ajute pe copii și pe tineri să nu confunde libertatea cu înstrăinarea de propria familie, nici fericirea cu individualismul egoist.

Văzând în jurul nostru atâta suferință, boală și moarte, să iubim viața, viața creștină autentică, dar să prețuim și viața semenilor noștri, înțelegând darul lui Dumnezeu: „Întru El (Hristos) era viață și viața era lumina oamenilor” (Ioan 1,4).

Învățăm de la Mântuitorul Iisus Hristos să abordăm moartea cu mentalitate și conștiință creștină, pentru că nu avem motive să ajungem la disperare ori să ne pierdem credința atunci când survine aceasta: „...că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29). 

Domnul Iisus Hristos, Izvorul vieții, ne oferă prin Biserică dragoste, iertare și viață veșnică, iar noi trebuie să avem credință, dragoste și nădejde.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul. 

10 octombrie 2021, Parohia Mănăștur, Sfântă Liturghie Arhierească, sfințirea Sfintei Mese și a lucrărilor pentru a căror ducere la bun sfârșit și-au unit mâinile cu cele ale preotului, credincoșii și autoritățile locale și județene, bucurie, nădejde, comuniune și stare de bine. 

Pentru activitatea administrativ-gospodărească, la finalul Sfintei Liturghii,  părintele paroh Valentin Vasile Strâmbei a fost hirotesit iconom, iar binefăcătorii și ctitorii bisericii au primit diplome de mulțumire și recunoștință din partea Arhiepiscopiei Aradului. 

La rândul său, Părintele rânduit în urmă cu aproape un an spre păstorirea comunității din Mănăștur a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pentru binecuvântare, tuturor celor prezenți pentru dragostea și ajutorul dat de când este preot în Parohia cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva, și, vizibil emoționat și-a îndreptat gândul de recunoștință față de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, dăruindu-i o foarte frumoasă icoană cu Sfânta Cuvioasă Parascheva pictată împreună cu Sfântul Apostol Andrei (amintind astfel de momentul hirotoniei) și cu Sfântul Vasile cel Mare al cărui nume îl poartă de 32 de ani.

Încă o Duminică, încă o Sfântă Liturghie Arhierească și încă o zi pe calea mântuirii  în care Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a așezat la sufletele credincioșilor îndemnul de a fi buni creștini și a fi lumină fiecare în parte și toți împreună, indiferent de locul în care s-ar afla. 


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.