Național Social Ultima oră
Jandarmii din toată țara au donat 500 de litri de sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”
Jandarmii din toată țara au donat 500 de litri de sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”
08/10/2021 ⋅ 0 comentarii

În 48 de ore, jandarmii din toată țara au donat 500 de litri de sânge pentru campania Donează sânge, salvează o viață!

„În ultimele două zile, 1000 de jandarmi s-au mobilizat și au donat 500 litri de sânge pentru spitalele din toată țara. Într-o perioadă în care, sistemul medical are nevoie de noi toți, am înțeles că fiecare gest, oricât de mic, poate însemna enorm pentru cei care au cu adevărat nevoie.”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Române.

Evenimentul maraton de donare desfășurat în ultimele 48 de ore face parte din campania umanitară „Donează sânge, salvează o viață!”, realizată în cooperare cu Patriarhia Română și Centrul de Transfuzie Sanguină din cadrul Spitalului Militar. 

Campania a fost inițiată în anul 2012 de către Patriarhia Română, iar din anul 2014 aceasta a fost extinsă la nivel național, participând astfel mai multe instituții publice, printre care se numără și Jandarmeria Română.

La nivelul Jandarmeriei Române, campania s-a desfășurat în mai multe unități teritoriale din țară, iar la nivelul Capitalei, 150 jandarmi au participat la această campanie umanitară.

Astazi, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a donat sânge și comandantul Jandarmeriei Române, colonel Alin Mastan, alături de adjunctul inspectorului general, colonel Marian Brâncoveanu.

Scopul acestei campanii este de a dărui o șansă la viață cât mai multor semeni aflați în situații dificile și care au nevoie de sânge pentru a supraviețui.

„Cu gândul că gestul nostru va aduce bucurie câtorva oameni încercați de boală, Jandarmeria Română adresează tuturor celor ce înțeleg valoarea salvării unei vieți umane îndemnul de a participa pe viitor la nobila acțiune a donării de sânge.”, a transmis Jandarmeria Română.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.