În urmă cu aproape un secol, în 2 octombrie 1922, se năștea veteranul de război Andrei Gheorghe Popescu, ne reamintește Lt. Gabriel Constantin.
Domnul Popescu, povestește Lt. Gabriel Constantin, zilnic și numai cu excepția zilelor ploioase, face o oră de mișcare, cu zâmbetul pe buze, cum ne-a descris chiar dânsul, în parcul Tractorul din Brașov. Mișcarea și activitatea fizică îl ajută să se mențină în formă și să ”meșterească” la atelierul său din curte.
La împlinirea a 99 de ani de viață, Brigada 2 Vânători de Munte ”Sarmizegetusa” i-a urat un călduros ”La mulți ani” și i-a mulțumit acestuia pentru sacrificiile făcute în timpul războiului și nu numai.
În 2 octombrie 1942 veteranul Andrei Gheorghe Popescu împlinise vârsta de 20 de ani, iar după o lună, pe 2 noiembrie 1942 a fost luat în armată. Acesta a fost repartizat la Batalionul 2 Instrucție și Reparații Auto din localitatea Buzău, unde s-a pregătit ca șofer în așteptarea dislocării pe front. În 1944 a urmat Școala de Subofițeri Tehnici Auto din București și începând cu 1945 a efectuat diferite curse spre front transportând alimente, armament dar și aducând înapoi militari răniți, cu câteva ocazii ajungând până în Cehoslovacia.
La data de 30 mai 1945 a fost lăsat în rezervă, prilej ce l-a adus pe veteranul Popescu la Brașov, unde acesta a ales să se facă mecanic de locomotivă la CFR.
Venerabilul veteran Andrei Gheorghe Popescu este un exemplu de patriotism și onoare pentru generațiile următoare.
”Îmi iubesc țara pentru că sunt român” a declarat acesta cu ocazia unei întâlniri precedente.
Cinste și recunoștință veteranilor!
Foto: Lt. Gabriel Constantin
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.