Național Din Arad Social Cultură Religie Ultima oră
(FOTO) Corala Preoților Arhiepiscopiei Aradului a susținut un concert caritabil în Catedrala ”Sfânta Treime”
(FOTO) Corala Preoților Arhiepiscopiei Aradului a susținut un concert caritabil în Catedrala ”Sfânta Treime”
19/12/2019 ⋅ 0 comentarii

O, ce veste minunată din Viflaim ni s-arată! Ni s-arată, ne face mai buni și ne întinde o reală mână de ajutor în a ne menține ancorați în adevăratul sens al sărbătorii de care ne apropiem. Frumoase sunt serile în care ne știm aduna împreună pentru cei aflați în grele încercări, cum la fel de binecuvântate sunt momentele ca cel din această seară, în care preoții din Arhiepiscopia Aradului vin în fața noastră pentru a ne da vestea cea bună a Nașterii Domnului. 

Ca o continuare firească a Marșului Colindătorilor de aseară, concertul de colinde din această seară, devenit deja o tradiție a locului, a adunat arădenii în Catedrala Arhiepiscopală pentru a se face părtași,  împreună cu ierarhii arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, unui moment de bucurie, lumină, binecuvântare și așezare în bine. 

Corala preoților Arhiepiscopiei Aradului, dirijată de părintele Arhid. Dr. Lect. Tiberiu Ardelean, susținută cu deloc puțin efort, având în vedere că din ea fac parte preoți din tot județul, a emoționat, a bucurat și a făcut mărturia, dacă mai era nevoie, a lucrării misionare neîntrerupte pe care aceștia o desfășoară acolo unde este nevoie de ei. Și dacă tot vorbim de emoție, cu siguranță din cu totul alt registru au fost cele ale celor două copile care urmăreau fiecare mișcare a părintelui lor care dirija, se grijea, ca fiecare colind să atingă perfecțiunea. Și au atins-o!

La finalul concertului, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit preoților pentru efortul depus și bucuria pricinuită de colindele cântate, cu atât mai mult cu cât încă de aflăm în Anul Omagial al Satului Românesc, sfătuindu-i părintește să fie stăruitori și pilduitori în toată activitatea creștinească.  

La fel ca în seara precedentă, când imaginea ierarhilor care binecuvântau colindătorii a rămas una de mare bucurie, și în această seară, scena de final... cea a binecuvântărilor și a darurilor a fost una cu totul aparte. Ierarhii și preoții împreună spre Ieslea Bethleemului. 

Și, da, pe lângă sobrietatea momentului, dată în special de reverendele negre ale colindătorilor, ultima parte a concertului, cea în care cântat-au despre Moș Crăciun ”și la anul să mai vii...” și despre Noul An ”care mâine se-nnoiește” a dezvăluit că dincolo de vârstă și haină, pe Calea Crăciunului, toți suntem copii aflați în așteptarea Bucuriei. 

”Pogorât-a Domnul Sfânt” în această seară în Catedrala Arhiepiscopală din Arad și nevăzut binecuvânta fiecare mână întinsă la finalul concertului  caritabil spre susținerea proiectului care dorește  igienizarea și renovarea Secției de Psihiatrie Arad. 

 

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.