Când pui la un loc un copil, un zâmbet și o șansă pentru viitor, lucrurile nu pot fi așezate decât în lumină, iar pe noi nu poate decât să ne bucure astfel de minunate „întâmplări”.
O frumoasă colaborare între inimi de bine a făcut ca anul acesta să ia naștere, la Semlac, un proiect care se vrea a fi unul de viitor și care se numește „Un copil, un zâmbet, o șansă”. Iar începutul este unul foarte promițător, din cifrele prezentate de inițiatorul ei, tânărul teolog arădean Robert Motoarca: peste 80 de ghiozdane complet dotate și peste 1500 de caiete de tip I/II, dictando, matematică, geografie, biologie și muzică.
Implicarea teologului arădean în viața comunității nu este una singulară, el organizând și pelerinaje și participând ca voluntar în diverse proiecte ale Arhiepiscopiei Aradului.
Chiar astăzi, scriind despre Liturghia Arhierească la care am participat, spuneam despre sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului că este una a bucuriei. Și cu atât mai mare bucuria cu cât vedem tot mai des tineri care au înțeles că doar adăugând vâslei credinței pe cea a faptelor bune pot duce corabia în direcția și la destinația dorită.
Cum era și firesc, l-am întrebat pe Robert M. despre îmbucurătoarea acțiune. Iată ce ne-a spus:
„Printre frunzele ruginii ce cad acum la început de toamnă, am vrut să aducem ici-colo un strop de culoare și un zâmbet (sperăm să fie cât mai larg), pe chipurile a peste 80 de copii frumoși. Eu, fiind foarte apropiat de vârsta lor, și mai povestind cu unii și cu alții am reușit să aflu o parte dintre dorințele lor. Deci e bună și tinerețea, așa precum spune Sf.Ap. Pavel către Timotei și îl încurajează zicând: ,,Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale”. Astfel mi-a venit în gând ideea de a-i ajuta cu rechizite pentru începutul anului școlar. Acțiunea intitulată ,,Un copil, un zâmbet, o șansă!” îsi dorește ca fiecare copil să aibă o șansă la educație, conștientizând că trebuie sprijinit să ,,înflorească”, indiferent de categoria socială. Plecând de la gândul că „Dacă Dumnezeu ti-a dat suficientă bogăție, lungește masa, nu înălța gradul!”, cu ajutorul unor persoane apropiate și dragi mie, am reușit să achiziționăm peste 80 de ghiozdane dotate cu tot ce trebuie, și peste 1500 de caiete. Mulțumirea noastră a tuturor celor implicați este bucuria de a-i vedea crescând cât mai frumos înmulțindu-și talanții.”, ne-a mărturisit studentul teolog arădean.
Ghiozdanele au fost dăruite în mare parte astăzi, după Sfânta Liturghie, urmând ca celelalte să fie duse personal la casele copiilor chiar de inițiatorul proiectului.
Este începutul Anului Nou Bisericesc și este începutul Noului An Școlar, iar în tinda Bisericii se țes povești de viață și activități care promit o zi de mâine cu siguranță mult mai bună.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.