Un polițist arădean a salvat viața unui bărbat de 47 de ani, din Zimand, care a vrut să se sinucidă.
Puțin după ora 16.00, dispecerul de la 112 a fost anunțat că un bărbat vrea să-și pună capăt zilelor, intenționând să sară de pe podul din Grădiște.
De îndată, a fost dirijată o patrulă de ordine publică la fața locului, un echipaj ISU și o patrulă de jandarmi.
„Colegul nostru, Eugen Mihuț, cu o experiență de aproape 25 de ani la ordine publică, a fost primul care a ajuns la fața locului. Știa că fiecare secundă contează în astfel de situații, iar cei care iau decizia de a-și încheia socotelile o pot pune în aplicare în orice moment.”, informează Poliția Română.
Polițistul l-a găsit pe bărbatul de 47 de ani, hotărât să sară de la mai mulți metri înălțime, tulburat și dezorientat.
Norocul lui, astăzi, a fost Eugen Mihuț care l-a convins că orice s-ar întâmpla, viața merită trăită.
Bărbatul a coborât, fiind preluat de un echipaj medical, pentru evaluare și consiliere.
Astăzi a fost o zi bună pentru polițiștii de ordine publică din Arad: o viață a fost salvată, au mai scris pe pagina de socializare reprezentanții Poliției Române.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.