Veteranul de război, maiorul (rtr.) Banu Ion a împlinit venerabila vârstă de 103 ani, ocazie cu care comanda garnizoanei Târgoviște, alături de Asociația Veteranilor de Război, Asociația Cultul Eroilor, delegația Prefecturii Dâmbovița și a Primăriei Glodeni, l-a sărbătorit cum se cuvine pe bravul erou și veteran.
Maiorul în retragere Banu Ion, născut la 01.08.1918 în comuna Glodeni, județul Dâmbovița, este un român mândru de originile sale, cu un discurs de mare orator. Acesta a împărtășit oaspeților din amintirile domniei sale: a fost înrolat în armată la 15 noiembrie 1939, și-a efectuat stagiul militar, iar la intrarea României în război a făcut parte din Regimentul 89 Infanterie, Compania “Cercetare”. La plecarea pe front, la porțile cazarmei unde își desfășurase stagiul militar s-a închinat și a zis: “Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să mă întorc aici neatins de schije, de bombe sau călcat de șenilele vreunui tanc!”. Și s-a întors fără o zgârietură.
„Din evenimentele de viață punctate de domnia, am descoperit un caracter ferm, care la venerabila vârstă de 103 ani își fixează încă obiective de atins, cu o vioiciune în gândire dar și mișcări care ne-au lăsat fără cuvinte. A ținut strâns în mână arma, pe tot parcursul vizitei și și-a stăpânit perfect emoțiile. Bătrânelul firav la trup, este dârz și hotărât, parcă desprins din poveștile bunicilor despre eroi…și, totuși, avem încă eroi printre noi!”, au spus reprezentanții Bazei 1 Logistică Teritorială „Carpatica”
Cinste eroilor neamului românesc!
La mulți ani, domnule maior (rtr.) Banu Ion!
Foto: plutonier adjutant principal (r) Adrian Robu
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.