Național Ultima oră
La doar 16 ani, David Popovici a câștigat a treia medalie de aur la Campionatul European de juniori de la Roma!
La doar 16 ani, David Popovici a câștigat a treia medalie de aur la Campionatul European de juniori de la Roma!
11/07/2021 ⋅ 0 comentarii

Duminică seara, 11 iulie 2021, în ultima sesiune de finale, David Popovici, sportivul pregătit de antrenorul Adrian Rădulescu și-a trecut în cont a treia medalie de aur și a patra, în total, la Campionatul European de înot pentru juniori.

„Roma, Cetatea Eternă, are un nou împărat! Are doar 16 ani, a cucerit aurul la 50 m, 100 m și 200 m liber la Campionatele Europene de înot pentru juniori, a stabilit trei recorduri mondiale de juniori (de două ori la 100 m și o dată la 200 m), are cel mai bun timp din lume la 100 m în 2021 și este gata să impresioneze și la Jocurile Olimpice. Numele său: DAVID POPOVICI!”,au scris reprezentanții FRNPM.

Timpul său din finală: 22.22 secunde, cu peste jumătate de secundă mai rapid, decât ocupantul locului doi.

David încheie astfel perfect întrecerea de la Roma și privește cu optimism spre Tokyo, acolo unde va evolua în premieră la o ediție a Jocurilor Olimpice!

Cele patru medalii ale lui David la Roma sunt:

- argint cu ștafeta României (David Popovici, Mihai Gergely, Ștefan Cozma și Patrick Dinu) de 4x100 m liber – timp: 3:19.93;

- aur la 100 m liber – timp: 47.30;

- aur la 200 m liber – timp: 1:45.95;

- aur la 50 m liber – timp: 22.22.


Foto: FRNPM

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.