Național Ultima oră
Simona Halep s-a retras de la Wimbledon!
Simona Halep s-a retras de la Wimbledon!
25/06/2021 ⋅ 0 comentarii

Simona Halep a anunțat că nu va participa la această ediție a turneului de la Wimbledon.

Sportiva a explicat că a luat cu greu decizia, însă a fost nevoită să se retragă din cauza accidentării la gambă.

”Cu tristețe anunț că mă retrag de la acestă ediție a turneului de la Wimbledon din cauză că nu m-am putut recupera complet după accidentarea la gambă. Am dat totul pentru a putea juca la Wimbledon. Acum doi ani am trăit momente speciale aici. Eram entuziasmată și onorată să revin pe teren ca deținătoare a trofeului.

Din păcate, corpul meu nu a cooperat și trebuie să amân revenirea la Wimbledon pentru anul următor. Recunosc că sunt foarte dezamăgită din cauza acestei situații. Această perioadă a fost dificilă pentru mine, să ratezi două turnee majore (n.r. Simona Halep a ratat și Roland Garros din cauza aceleiași accidentări) reprezintă o provocare atât din punct de vedere fizic, cât și mental.

Vom vedea ce ne rezervă viitorul, dar sper că această încercare mă va face mai puternică atât ca om, cât și ca sportiv. Mulțumesc tuturor celor de la Wimbledon pentru înțelegere și pentru susținere ”, a scris Simona Halep, pe Instagram.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.