Național Cultură Ultima oră
Scurtmetrajul românesc "Interfon 15", selectat în secţiunea Semaine de la Critique din cadrul Festivalului de Film de la Cannes
Scurtmetrajul românesc "Interfon 15", selectat în secţiunea Semaine de la Critique din cadrul Festivalului de Film de la Cannes
07/06/2021 ⋅ 0 comentarii

Scurtmetrajul românesc "Interfon 15", regizat de Andrei Epure, a fost selectat în competiţia celei de-a 60-a ediţii a secţiunii Semaine de la Critique din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, au anunţat luni organizatorii evenimentului, potrivit Agerpres.

Titlurile filmelor incluse în selecţia oficială au fost anunţate în cadrul unei conferinţe de presă de Charles Tesson, istoric şi critic de film, devenit în 2011 delegat general al secţiunii Semaine de la Critique.

Potrivit sinopsisului său oficial, publicat pe site-ul Semaine de la Critique, secţiune paralelă a renumitului festival francez, scurtmetrajul "Interfon 15" are o durată de 22 de minute şi spune povestea locuitorilor unui imobil care descoperă o femeie în stare de inconştienţă în faţa acelei clădiri. Deşi femeia locuieşte la etajul al treilea, nimeni nu îi cunoaşte numele. Aşteptând sosirea serviciilor de urgenţe, vecinii îşi pun întrebări despre viaţa ei şi despre propriile lor vieţi.

Din distribuţia filmului fac parte Cosmina Stratan, Mihaela Sîrbu, Ana Ciontea, Ozana Oancea, Otilia Panainte, Marius Ghica, Ioana Mateescu, Liviu Pintileasa şi Mara Luca.

Andrei Epure, născut pe 19 iunie 1989 la Târgu Jiu, este un tânăr regizor şi scenarist român, care locuieşte la Bucureşti. Absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale", Andrei Epure abordează în filmele sale tematicile limbajului, identităţii şi cinematografiei văzute prin intermediul unei estetici a irealului fantomatic. Filmele lui ridică întrebări despre limitele comunicării şi caută să surprindă aspecte insesizabile. A lucrat ca scenarist la scurtmetrajul "Apartament interbelic, zonă superbă, ultracentrală" (2016) şi la lungmetrajul "Om - câine" (2021) şi a regizat scurtmetrajul "Poate întunericul mă va acoperi" (2020).

Selecţia oficială a secţiunii Semaine de la Critique, dezvăluită luni, aliniază 17 lungmetraje în competiţie, toate fiind filme de debut, şi alte şase lungmetraje în Seances Speciales, selectate din peste 1.000 de producţii cinematografice vizionate de comitetul de selecţie.

Foto: Facebook / Andrei Epure

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.