”Cartea „Vestire de Praznic” adună ca într-un buchet de sărbătoare majoritatea scrisorilor pastorale de Crăciun și de Paște pe care Înaltpreasfințitul Părinte Timotei le-a trimis clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Aradului de-a lungul celor 37 de ani de păstorire.”, scrie Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Cuvântul înainte care prefațează cartea lansată astăzi la Facultatea de Teologie din Arad.
Vestire de praznic au adus și zorii acestei zile de 4 iunie în Cetatea Aradului, zi în care Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a împlinit 85 de ani. Prilej de bucurie, rugăciune și mulțumire frumos conturat în această dimineață prin Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala Veche din Arad, în prezența sărbătoritului zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, Slujba de Tedeum și lansarea volumului „Vestire de praznic”.
Buchetului evenimentelor prilejuite de această sărbătoare i s-a adăugat încă de la primele ore ale dimineții floarea rugăciunii și recunoștinței pentru binefacerile revărsate asupra Întâistătătorului Eparhiei Aradului, toți cei prezenți, slujitorii Sfântului Altar și credincioși, rugându-L pe Dumnezeu să îi dăruiască viață, sănătate și bucurie ”Întru mulți ani”.
Imediat după Sfânta Liturghie Arhierească, a fost oficiată Slujba Te Deum-ului, la finalul căreia Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul l-a elogiat pe Înaltpreasfinția Sa într-un frumos cuvânt:
”Parafrazându-l pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, atunci când vorbea despre venirea lui Ioan, putem spune astăzi, în zi de sărbătoare, că Fost-a om trimis de la Dumnezeu, și numele său s-a înscris și se înscrie în Istoria Bisericii ca Arhiepiscopul Timotei, care acum 85 de ani, prin binecuvântarea Preasfintei Treimi și dragostea părinților a văzut lumina zilei. A intrat în istoria Bisericii pentru a se înveșmânta în „har peste har”, să se îmbrace cu dragoste, dar și cuvânt și fapte bune. Acest har l-a înmulțit și l-a împărtășit tuturor slujitorilor Bisericii, studenților și credincioșilor cu multă dragoste și jertfelnicie. S-a îmbrăcat în veșmântul dragostei Înaltpreasfinția Sa, revărsând-o asupra fiilor și fiicele Eparhiei Aradului. Arhiereu, profesor, păstor, pelerin, misionar, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a știut întotdeauna să împărtășească cuvântul lui Dumnezeu Cel adevărat.
Cuvânt cu putere multă a avut Înaltpreasfinția Sa și are, pentru că în toate bisericile din Eparhie și numai L-a mărturisit și Îl mărturisește pe Dumnezeu, tuturor acelora care au știut și știu să primească în inimile lor cuvântul împărtășit mereu cu dragoste, voie bună, smerenie, înțelepciune, răbdare și seninătate. Cuvânt care te face să simți că ai stat și stai de vorbă cu un om al lui Dumnezeu.
A hrănit și a adăpat duhovnicește pe toți credincioșii Eparhiei Aradului timp de 37 de ani, a sfințit multe biserici, multe așezăminte (bisericești sau ale creștinilor), a cultivat bucuria harului lui Dumnezeu în parohii și mănăstiri, dar s-a gândit și că este nevoie de o catedrală a Eparhiei, care să unească toate frumoasele simțăminte românești și ortodoxe, ale creștinilor din această regiune.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei este continuatorul marilor ierarhi ai acestei Eparhii, care au iubit țara, poporul și credința și care întotdeauna au mărturisit adevărul de credință, adevărul istoric, în bună înțelegere cu toți. Înaltpreasfinția Sa este un om al păcii, un slujitor care împărtășește pacea lui Hristos în inimile tuturor.
De la înălțimea frumoasei vârste de 85 de ani se uită către istoria trecută (cu toate ajunsurile și neajunsurile ei), cu înțelegere, dar se uită și către viitor, căci lucrarea în Biserică continuă.
Ne rugăm Bunului Dumnezeu să îl țină sănătos mulți ani de aici înainte, să se bucure de poporul pe care îl păstorește, noi fiind prelungirea mâinilor și inimii Înaltpreasfinției Sale în Eparhia Aradului și nu numai. Întru mulți ani, Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop Timotei!”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, oferindu-i un frumos buchet al dragostei, în care, pe lângă flori, au fost așezate gândurile de bine și recunoștința tuturor credincioșilor arădeni pentru toată slujirea Bisericii și a semenilor.
Lansarea volumului „Vestire de praznic”
După Sfânta Liturghie și Te Deum, sărbătoarea a continuat în Sala mare a Facultății de Teologie din Arad, unde, în prezența mai multor personalități locale a fost lansat volumul „Vestire de praznic”. Volum care cuprinde majoritatea scrisorilor pastorale de Crăciun și de Paște pe care Înaltpreasfințitul Părinte Timotei le-a trimis clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Aradului de-a lungul celor 37 de ani de păstorire.
Un volum despre care Părintele Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, a spus că reprezintă „o mărturie a teologului păstor, o mărturie în tradiția biblică și pastorală, o mărturie despre textele liturgice și patristică, o mărturie despre dimensiunea poetică a teologiei, o mărturie despre valorile spirituale ale neamului romanesc. Întâlnim o mărturie în istorie despre dragostea de slujire și păstor teolog” .
De ”la înălțimea” frumoasei vârste împlinite astăzi și a staturii duhovnicești, Înaltpreasfinitul Părinte Timotei a mulțumit tuturor celor care au făcut din ziua de 4 iunie o zi de sărbătoare, transmițând la ceas aniversar părinteasca binecuvântare și purtare de grijă asupra înTregii Eparhii a Aradului.
4 iunie 2021, Sărbătoare în cetate! Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a împlinit 85 de ani!
Întru mulți ani, Înaltpreasfinția Voastră!
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.