Național Cultură Externe
ICR Londra organizează o serie de evenimente dedicate publicării în Marea Britanie a cărţii ''Nostalgia'' de Mircea Cărtărescu
ICR Londra organizează o serie de evenimente dedicate publicării în Marea Britanie a cărţii ''Nostalgia'' de Mircea Cărtărescu
31/05/2021 ⋅ 0 comentarii

ICR Londra va organiza, începând de marţi, o serie de evenimente prilejuite de lansarea, în limba engleză, a volumului "Nostalgia" de Mircea Cărtărescu, tradus de Julian Semilian şi publicat de prestigioasa Penguin Classics.

Marţi, în ziua de naştere a lui Mircea Cărtărescu, va fi transmisă pe canalele online ale ICR Londra o expoziţie cu fotografii selectate de scriitor din arhiva personală, care dezvăluie momente din copilărie, adolescenţă, din viaţa de familie sau marile întâlniri literare ale acestuia, potrivit unui comunicat al ICR Londra, transmis luni Agerpres.

Organizată în parteneriat cu editura britanică, seria de evenimente va continua pe 7 iunie, cu o discuţie, moderată de jurnalista culturală Miriam Balanescu, menită să cartografieze generaţia literară a anilor '80, avându-i ca invitaţi pe trei dintre exponenţii acesteia: Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci şi Matei Vişniec.

Pe data de 10 iunie, reputatul scriitor, jurnalist şi critic literar englez Boyd Tonkin, fost preşedinte al juriului Man Booker International Prize şi neobosit susţinător al literaturii de limbă străină în spaţiul britanic, îl întâlneşte pentru prima oară public pe Mircea Cărtărescu într-o conversaţie despre romanul "Nostalgia".

Alte două evenimente completează seria: un eseu vizual despre Bucureştiul anilor '80 cu imagini realizate de arhitectul şi fotograful Andrei Pandele, precum şi proiecţia unui scurtmetraj despre Mircea Cărtărescu, intitulat "Neliniştea timpului", realizat de artistul şi cineastul Ştefan Constantinescu în 2007.

Toate evenimentele vor fi transmise pe canalele online ale ICR Londra: pagina de Facebook, canalul de YouTube şi website.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.