18 aprilie este Ziua internațională a monumentelor și siturilor. Gorjul deține cele mai multe biserici de lemn din țară, dar nu suntem în stare să le salvăm! O statistică a bisericilor de lemn din România înscrise în Lista Monumentelor Istorice, arată că Gorjul este judeţul cu cele mai multe astfel de obiective de patrimoniu cultural naţional. Majoritatea bisericilor de lemn din Gorj sunt însă cenușăresele spirituale ale județului.
Doar câteva dintre cele 119 biserici de lemn au fost restaurate, unele au fost strămutate la Craiova, în timp ce pentru restul se apropie sfârșitul!
Asociația culturală Tătărescu trage un semnal de alarmă cu privire la soarta acestor monumente istorice. Se poate constata că peste tot unde bisericile de lemn au fost părăsite și se degradează, comunitățile au investit în ctitorii noi. De la an la an numărul bisericilor de lemn părăsite crește, iar interesul comunităților de a le întreține scade. Din cele în care încă se mai săvârșesc slujbe religioase, multe sunt grav alterate de modernizări inadecvate, dacă nu prefăcute din materiale noi.
Cât va rămâne din acest tezaur generațiilor viitoare?
Avem nevoie de soluții pentru salvarea bisericilor de lemn din Gorj! Acestea trebuie incluse în strategia de dezvoltare a turismului din Gorj.
Avem nevoie de relansarea turismului în Gorj, iar cel religios poate aduce beneficii comunităților rurale. Fiecare biserică de lemn are povestea ei! Trebuie doar să le facem cunoscute. Destul cu ignoranța, praful și uitarea așternute peste aceste comori ale Gorjului. În curând vă vom spune cum putem salva bisericile de lemn și duce turiștii în satele Gorjului!
Marinela STRÎMBULESCU,
Președinte Asociația culturală Tătărescu
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.