Național Cultură Ultima oră
Închisoarea Pitești, "70 de ani mai târziu". Eveniment care marchează 70 de ani de la începutul Fenomenului Piteşti
Închisoarea Pitești, "70 de ani mai târziu". Eveniment care marchează 70 de ani de la începutul Fenomenului Piteşti
10/12/2019 ⋅ 0 comentarii

”Nu te dureau durerile pe care le suportai cum te durea suferința celuilalt, a colegului tău. Când îl vedeai pe celălalt că suferă, aveai impresia că e cineva care face parte din structura ta proprie” (George Cușa)

Pe 10 decembrie 2019, între orele 16:00 - 21:00, Memorialul Închisoarea Pitești ne invită să cunoaștem martorii direcți ai istoriei chiar la fostul penitenciar Pitești.

Evenimentul începe la ora 16:00 cu o conferință internațională ce îl aduce în prim-plan pe George Cușa, supraviețuitor al Fenomenului Pitești.

Invitații conferinței sunt: Octav Bjoza (fost deținut politic, Subsecretar de Stat, președinte AFDPR), Alin Mureșan (istoric, IICCMER), Axel Klausmeier (director Berlin Wall Foundation), Manfred Wichmann (curator Berlin Wall Foundation), Markus Pieper (Departamentul Memoriale și Cultura Memoriei, Fundația Federală pentru Studiul Dictaturii Comuniste în Germania de Est), Maria Axinte (fondator al Memorialului Închisoarea Pitești).

De la ora 18:00 Editura Manuscris va lansa două volume de memorii ale supraviețuitorilor Fenomenului Pitești: „Tăblițele de săpun de la ITȘETIP (PITEȘTI)" – Mihai Buracu și „Sub Vremuri. Memorii din detenție" – Petru Cojocaru.

La ora 18:30 se deschide expoziția multimedia BINOM+1 cu un performance al artiștilor Andrei Bălan (sculptură), Andrei Mușat (frescă) și Dan Adrian Ionescu (video mapping).

Un fragment din Zidul Berlinului, martor al represiunii comuniste și al căderii comunismului în Europa, va fi plasat în curtea Memorialului Închisoarea Pitești și va deveni parte din expoziția permanentă în aer liber. Invitații de la Memorialul Zidul Berlinului vor prezenta detalii despre istoriile berlinezilor legate de existența zidului.

Seara se va încheia cu tururi ale Memorialului, unde se vor găsi materiale video și audio inedite, dar și imagini și texte care vor face un arc peste timp până în perioada comunistă. La Librăria Manuscris, la ieșirea din Memorial, se vor putea putea achiziționa cele două volume proaspăt lansate și alte albume, cărți și obiecte legate de detenția politică și istoria comunismului.

Evenimentul se va desfășura la Memorialul Închisoarea Pitești din str. Negru Vodă nr. 30, într-o zonă special amenajată și ferită de intemperii.

Copiii sub 12 ani nu vor putea intra la eveniment sau tururi din cauza violenței subiectului.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.