Național Social Religie Ultima oră
Biserica a cheltuit 38 de milioane de euro pentru a oferi sprijin românilor în anul pandemiei
Biserica a cheltuit 38 de milioane de euro pentru a oferi sprijin românilor în anul pandemiei
25/02/2021 ⋅ 1 comentarii

Consiliul Național Bisericesc (CNB) a avizat marți Raportul General de Activitate al Bisericii Ortodoxe Române pe anul 2020, intitulat: „În luptă cu pandemia, Biserica a intensificat rugăciunea, filantropia și protejarea sănătății oamenilor”. Biserica a cheltuit 38 de milioane de euro pentru a oferi sprijin în anul pandemiei: o creștere cu 17,6% (5,7 milioane euro) față de anul 2019, informează basilica.ro.

Părintele Patriarh Daniel a prezentat raportul la Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale. 

„De la ajutorul financiar ori material, la trimiterea de echipamente sanitare de protecție acolo unde era cea mai mare nevoie de ele, până la rugăciunea, încurajarea și mângâierea celor bolnavi, a celor însingurați ori a celor îndoliați, Biserica Ortodoxă Română, în întreg ansamblul ei, prin ierarhi, clerici, voluntari și simpli credincioși, și-a intensificat eforturile pentru a răspunde urgent și eficient crizei provocate de pandemia de Covid-19,” a spus Patriarhul României. 

Cei 2.135 angajați ai eparhiilor și organizațiilor bisericești din cadrul Bisericii Ortodoxe Române au mobilizat peste 14.500 de voluntari și au oferit servicii de asistență socială unui număr de aproape 138.000 de beneficiari: copii, vârstnici, persoane vulnerabile social. 

Pe lângă serviciile sociale oferite, prin programele filantropice Biserica a mai acordat ajutoare financiare de 17 milioane lei și ajutoare materiale în valoare de 61,5 milioane de lei. 

În suma totală de 38 de milioane de euro nu sunt cuprinse cheltuielile privind numeroasele activități caritabile ale parohiilor și mănăstirilor, care nu sunt raportate sistematic centrelor eparhiale. 

 Foto: Basilica

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

26.02.2021 01:20
Aurelian
Acum nu mai latră nici un ziarist sau din cei ce le sta in gât ..... când aud ca BOR a venit in sprijin cu 38 mil €???