România, de Ziua ei, Anul 2020. Gândul meu pentru România la cei 100 plus 2 ani este și va rămâne pentru mult timp același dăruit în Anul Centenar. Nu că n-aș mai fi adăugat, probabil multe altele, însă nu pot decât să nădăjduiesc că tot repetându-l, cândva, cumva, îl voi vedea plinindu-se.

 Gând pentru România, la 102 ani, cules din Centenar

N-o să mă gândesc astăzi nici la împliniri și, categoric, nici la multele neîmpliniri cu care Te-am întâmpinat la primul Tău #Centenar.

Astăzi, o să mă bucur pentru tine și pentru mine că ți-am putut fi parte și martor în ultimii 42 de ani! :)

Cuviincios ar fi să îți ofer un dar și să-ți fac o urare.

Darul sunt eu și nădăjduiesc, alăturat sau în comuniune cu multe alte ”daruri”, să reușesc a fi parte a bucuriilor tale...

Urarea? Ei, aici m-am gândit mult și cred că aș fi putut așterne rânduri și rânduri, însă, tot scriindu-le în suflet mi-am dat seama că totul se rezuma nevăzut la acel ”Ceva” care ar putea muta munții pentru tine!

Îți doresc, așadar, ca cel/cea care ți-ar fi rânduit a te conduce spre viitor să fie după chipul #RegineiMaria și al #RegeluiMihai.

Zic asta pentru că un astfel de Chip ne-ar iubi și, iubindu-ne, ne-ar face mai buni și dornici spre asemănarea cu El și astfel, fiecare în parte și toți împreună ți-am clădi exact darul potrivit de ziua ta.

Iar ziua ta ar fi atunci, în fiecare zi.

La mulți ani, România!

La mulți ani, români!

Nihil Sine Deo! 

Să ne fii, Românie, doar cu flori de Ie!