Național Justiție Ultima oră
Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul incendiului de la spitalul din Piatra Neamţ
Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul incendiului de la spitalul din Piatra Neamţ
14/11/2020 ⋅ 0 comentarii

Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în legătură cu împrejurările în care a izbucnit incendiul de la Secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, soldat cu zece morţi, ancheta fiind preluată de Parchetul General.

Iniţial, dosarul a fost deschis de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, ancheta fiind preluată apoi Parchetul General.

"Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va prelua ancheta în cazul incendiului de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, care s-a sesizat din oficiu, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", anunţă Parchetul General, citat de Agerpres.

Sâmbătă seară, în jurul orei 18,30, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a avut loc un incendiu care a afectat secţia de ATI unde erau internaţi, în două saloane, 17 pacienţi.

Pacienţii internaţi la Secţia ATI erau bolnavi COVID-19.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, a declarat că zece persoane au decedat în urma acestui incendiu, iar alte şapte sunt în stare critică, inclusiv medicul de gardă.  

Foto: Ziar Piatra Neamț 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.