Național Din Arad Sănătate Ultima oră
La noi, în Arad. O femeie confirmată cu COVID-19, prinsă în stația de tramvai de la Podgoria fără mască de protecție
La noi, în Arad. O femeie confirmată cu COVID-19, prinsă în stația de tramvai de la Podgoria fără mască de protecție
07/11/2020 ⋅ 0 comentarii

Sunt știri la care pur și simplu nu poți avea prea multe comentarii, iar una dintre acestea este cu siguranță cea venită ieri de la Jandarmeria Arad: o femeie de 52 de ani confirmată cu COVID-19 a fost prinsă în stația de tramvai de la Podgoria fără mască de protecție.

”În urma verificărilor efectuate, jandarmii au descoperit faptul că pe numele persoanei în cauză există o alertă de tip: suspiciune persoană infectată cu coronavirus, drept urmare s-a luat legătura cu Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Arad, pentru confirmarea alertei.

Conform autorității respective, femeia este declarată pozitivă la virusul SARS Cov-2 și figura în izolare la locul declarat, în perioada 24.10 – 06.11.2020. Acum va răspunde penal pentru fapta sa.”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Arad.

Va răspunde penal, însă nu putem să nu ne întrebăm ce se întâmplă cu noi. Oare chiar nu ne mai pasă deloc de cei din jurul nostru? 

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.