Național Cultură Life Ultima oră
Palatul Elisabeta și-a deschis din nou porțile. Expoziția regală poate fi vizitată până în 15 noiembrie
Palatul Elisabeta și-a deschis din nou porțile. Expoziția regală poate fi vizitată până în 15 noiembrie
26/10/2020 ⋅ 0 comentarii

Palatul Elisabeta și-a deschis din nou porțile. Vizitatorii sunt bineveniți, informează Familia regală, în perioada 22 octombrie – 15 noiembrie 2020, în fiecare săptămână de joi până duminică. Orarul zilnic: ora 10.00 – 13.00 și ora 14.00 -17.00.

Sezonul de toamnă este dedicat Regelui Mihai I și cuprinde ziua de naștere a suveranului (25 octombrie) și ziua sa onomastică (8 noiembrie). Expoziția va avea, așadar, elemente de noutate.

Totodată, vizitatorii vor primi un pliant cu fotografii și texte care descriu pe larg expoziția permanentă.

Vizitatorii nu au nevoie de rezervare prealabilă. Ei se pot prezenta direct la poarta de intrare. Adresa Palatului Elisabeta este Șoseaua Kiseleff nr. 28, Sector 1 București (prin Intrarea Românești de lângă Muzeul Satului).

Accesul se va face pe baza biletelor de intrare. Biletele pot fi plătite cu card bancar. Tarifele biletelor sunt: pentru copii, studenți și pensionari 20 RON; pentru adulți 40 RON.

Se pot organiza vizite pentru grupuri speciale, scriind un mesaj la relatii.cu.publicul@palatulelisabeta.ro/ Vă rugăm să transmiteți în e-mail data, ora și numărul de participanți care vor alcătui grupul. Menționați dacă doriți asigurarea unui ghid exclusiv pentru grup și – eventual – dacă doriți ca prezentarea Palatului Elisabeta să fie făcută în limba engleză sau franceză.

Tarifele suplimentare pentru ghid în limba engleză sau franceză: 160 RON/grup.

Expoziția are un caracter permanent și funcționează în ianuarie-februarie, iulie-septembrie și octombrie-noiembrie ale fiecărui an. Ea este un proiect al Asociației Casa Majestății Sale.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.