Național Din Arad Sănătate Ultima oră
Computerul Tomograf de la Județean, folosit la intensitate maximă. 95 de pacienți COVID-19 au fost investigați în doar două zile
Computerul Tomograf de la Județean, folosit la intensitate maximă. 95 de pacienți COVID-19 au fost investigați în doar două zile
21/10/2020 ⋅ 0 comentarii

Se lucrează la foc continuu în Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad!

Computerul Tomograf pus în funcțiune săptămâna trecută este destinat, în această perioadă, exclusiv pacienților diagnosticați cu virusul SARS CoV-2, iar luni și marți au fost investigați 95 de pacienți, informează SCJU.

Echipa medicală a Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală asigură buna desfășurare a activității atât pentru pacienții care vin în regim de urgență, pentru cei internați în spital, cât și pentru cei programați. Astfel se lucrează pe un aparat Computer Tomograf srict pentru pacienții diagnosticați cu COVID-19 iar pe un Computer Tomograf, pe RMN și pe aparatele de radiologie pentru pacienții care au alte afecțiuni medicale.

”Persoanele diagnosticate cu COVID-19, asimptomatice, care se prezintă la spital pentru investigații în regim de spitalizare de zi, beneficiază de o tomografie computerizată pentru ca medicii să le poată evalua corect și eficient starea plămânilor. Computerul Tomograf destinat pacienților cu COVID-19 este amplasat într-o structură modulară cu circuite separate pentru ca acești pacienți să nu intre în contact cu pacienții internați cu alte afecțiuni. Mulțumesc și apreciez eforturile întregii echipe a Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, coordonată de medicul șef dr. Oana Amza, care este pe baricade zi de zi pentru a investiga toți pacienții care necesită asemenea evaluări medicale”, a explicat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.

Tomografiile computerizate pentru pacienții cu COVID-19 sunt citite imediat după efectuare, iar rezultatul poate fi văzut, direct în sistemul informatic, de medicii de la Spitalul de Campanie de la Expo Arad Internațional sau de la spitalul din strada Stephan Ludwig Roth pentru a putea stabili - într-un timp cât mai scurt - tratamentul pacientului.

 

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.