Național Ultima oră
Este oficial! Poliția Animalelor, înființată prin ordonanță de urgență
Este oficial! Poliția Animalelor, înființată prin ordonanță de urgență
16/10/2020 ⋅ 0 comentarii

Guvernul a aprobat înfiinţarea Poliţiei Animalelor, care va avea structuri în toate judeţele, va funcţiona cu 488 de angajaţi şi 88 de medici veterinari şi va fi dotată la cel mai înalt nivel, pentru a putea interveni de urgenţă în salvarea animalelor, a anunțat joi ministrul de interne, Marcel Vela.

Ministrul a menţionat că a discutat şi cu ataşaţi de afaceri interne care sunt detaşaţi la reprezentanţele noastre diplomatice din alte state, pentru a analiza tot ceea ce există la această oră în alte legislaţii, astfel încât să se poată implementa, promova şi adopta un proiect de lege extrem de important.

„Odată cu apariţia acestei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial, Poliţia Animalelor va fi operaţională, va avea 488 de angajaţi plus 88 de medici veterinari, va avea structuri în toate judeţele şi vom aplica legea în acest domeniu în care România a fost extrem de deficitară. În următoarele 60 de zile - este termenul de implementare, de angajare, de organizare a concursurilor -  ea vă fi operaţională. Am prevăzut în proiectul de investiţii şi autoutilitare pentru Poliţia Animalelor, astfel încât să dotăm această structură la cel mai înalt nivel, pentru a interveni în timp operativ acolo unde este nevoie pentru a salva un suflet nevinovat”, a precizat Marcel Vela, citat de Agerpres.

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.