Majoritatea membrilor Parlamentului European au votat joi o rezoluţie prin care declară „urgenţă climatică” în Europa, relatează dpa.
Rezoluţia a fost adoptată cu 429 de voturi pentru şi 225 împotrivă, din cele 673 de voturi exprimate în plenul PE de la Strasbourg. Au existat 19 abţineri.
Europarlamentarii au cerut Comisiei Europene „să asigure pe deplin legislaţia necesară şi propunerile bugetare să fie pe deplin aliniate” cu obiectivul limitării încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, a scris Comitetul de mediu al legislativului pe Twitter.
Dicţionarul Oxford defineşte urgenţa climatică drept „o situaţie în care sunt necesare acţiuni urgente pentru reducerea sau oprirea schimbărilor climatice şi evitarea posibilelor daune asupra mediului rezultate din aceasta”.
Mai mult de jumătate dintre punctele critice care ar putea conduce către schimbări la nivel mondial pe termen lung şi ireversibile, ameninţând civilizaţia umană, au fost activate, au avertizat mai mulţi oameni de ştiinţă într-un articol publicat în jurnalul ştiinţific Nature, citat joi de DPA.
Printre punctele critice active se numără pierderea gheţii marine din regiunea arctică şi a calotelor glaciare din Groenlanda şi Antarctica, dezgheţarea permafrostului şi distrugerea pădurilor boreale şi tropicale.
Oamenii de ştiinţă au făcut apel la implementarea unor măsuri urgente pentru prevenirea acestei cascade de evenimente prin acţiuni mai concrete pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră mult dincolo de nivelurile agreate prin Acordul de la Paris, în 2015.
''Rămânem rapid fără timp pentru a putea răspunde'', au avertizat oamenii de ştiinţă.
Peste 11.000 de oameni de ştiinţă din 153 de ţări au vorbit despre „o urgenţă climatică” care ar putea aduce „suferinţe nespuse” dacă nu se iau măsuri urgente pentru conservarea biosferei, informează DPA.
„Oamenii de ştiinţă au obligaţia morală de a avertiza clar umanitatea cu privire la o mare ameninţare existenţială”, au declarat semnatarii într-un articol apărut marţi în revista Bioscience.
„În pofida a 40 de ani de negocieri privind clima la nivel global, cu puţine excepţii, am făcut în general lucrurile ca de obicei şi am eşuat în a aborda această problemă spinoasă”, a indicat Alianţa oamenilor de ştiinţă, condusă William Ripple şi Christopher Wolf de la Universitatea de Stat din Oregon.
„Criza climatică a venit şi se accelerează mai repede decât se aşteptau cei mai mulţi oameni de ştiinţă”, se declară în articol.
Semnatarii acestuia sugerează şase paşi pentru a reduce cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice: înlocuirea combustibililor fosili cu energii regenerabile, cu emisii reduse de carbon; reducerea emisiilor unor poluanţi precum metanul; protejarea ecosistemelor terestre; consumarea în principal de alimente pe bază de plante şi de mai puţine produse pe bază de animale; crearea unei economii fără carbon; şi stabilizarea populaţiei umane.
Sursa: Agerpres
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.